Un tânăr din Brăila a transmis live pe Facebook cum și-a incendiat mașina
Un tânăr în vârstă de 24 de ani și-a incendiat mașina pe o stradă din orașul Brăila și a transmis live pe Facebook întreaga scenă, motivând că s-a plictisit de autoturismul vechi, scrie Mediafax.
Incidentul s-a produs marți, pe o stradă din orașul Brăila, a fost filmat și postat live pe Facebook. Conform filmării, mașina, un bolid de lux, dar vechi, a fost incendiată de proprietar pe motiv că s-a săturat de ea.
În imagini apare și tânărul, care pare să fie băut. „Nu, măi, frate, eu vreau să ardă de tot, dar nu a ars decât pe spate, aduceți-mi și mie o geacă”, spune autorul incendiului.
„Hai, mă, să o stingem”, se aude o voce, dar tânărul îi răspunde imediat: „Nu, mă, cum să o stingem? Eii, Brazilia, băi, unde fugiți, băi nebunilor… Am dat foc la mașină pentru că m-am plictisit de ea…. Eii, Brazilia”, spune tânărul, în timp ce flăcările cuprind mașina.
Incidentul a fost anunțat la 112 , iar la fața locului a ajuns un echipaj de pompieri care a stins focul.
Pentru că tânărul a devenit agresiv în momentul apariției Poliției, el a fost dus la Psihiatrie. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.