Sari direct la conținut

Vreme caldă în weekend, cu temperaturi de până la 17 grade Celsius

HotNews.ro
Vreme caldă în weekend, cu temperaturi de până la 17 grade Celsius

Vremea va fi caldă în acest sfârșit de săptămână, cu temperaturi de până la 17 grade Celsius în Capitală, dar și în restul țării, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii spun că sâmbătă vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi care vor ajunge până în jurul valorii de 16 grade, în timp ce minimele vor fi între 3-5 grade.

Duminică, vremea se va menține caldă, cu o temperatura maximă în jurul valorii de 17 grade și cu minime între 5 și 6 grade.

Și la nivel național sâmbătă valorile termice vor fi în creștere, cu vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. În cursul zilei vor fi ploi slabe, dar spre seară și noaptea înnorările se vor accentua în regiunile intracarpatice, unde va ploua pe arii relativ extinse. La munte, în special în nordul Carpaților Orientali, precipitațiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 17 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 8 grade. Dimineața și mai ales noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață.

Duminică, vremea va continua să fie caldă pentru această perioadă, cu maxime între 9 și 17 grade, iar cele minime – între 1 și 9 grade. În vestul, nordul și centrul țării, cerul va fi mai mult noros și va ploua mai ales noaptea. În sudul și sud-estul țării, cerul va fi variabil pe timpul zilei, însă doar izolat va ploua slab. La munte vor fi precipitații mixte, mai ales la altitudini de peste 1700 de metri. (Sursa: Mediafax)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro