Sari direct la conținut

DIICOT a făcut anchetă și a găsit "vinovații": Rechizitoriul în cazul "Caracal" a ajuns în presă prin intermediul avocaților familiei Luizei Melencu

HotNews.ro
DIICOT a făcut anchetă și a găsit "vinovații": Rechizitoriul în cazul "Caracal" a ajuns în presă prin intermediul avocaților familiei Luizei Melencu

DIICOT, care a făcut anchetă pentru a stabili cum s-a „scurs” rechizitoriul în cazul Caracal, a anunțat marți că documentul a ajuns la jurnaliști prin intermediul avocaților familiei Luizei Melencu și că nici procurorii și nici reprezentanții Tribunalului Olt nu au transmis în mass-media actul de sesizare a instanței în cazul lui Gheorghe Dincă.

DIICOT anunță că luni președintele Tribunalului Olt a transmis procurorului șef adjunct DIICOT o adresă legată de verificările vizând modalitatea în care rechizitoriul în dosarul Caracal a fost transmis presei. În respectiva adresă, conducerea Tribunalului susține că, potrivit procedurilor legale, copia rechizitoriului a fost transmisă în format electronic de către grefierul șef al secției penale, la cerere, apărătorilor aleși ai Monicăi Melencu și că „personalul instanței nu a transmis reprezentanților mass-media o copie a actului de sesizare a instanței.

Săptămâna trecută, DIICOT anunța că a făcut verificări și a stabilit că nu procurorii direcției sunt cei care au transmis presei rechizitoriul în cazul Caracal și au sesizat Tribunalul Olt, care judecă acest dosar, să înceapă o anchetă.

Potrivit DIICOT, în 27 ianuarie procurorul șef adjunct al Direcției a dispus verificări privind „modul în care actul de sesizare a instanței în dosarul “Caracal” a fost comunicat în cadrul direcției și cu privire la posibilitatea ca acesta să fi fost transmis de către personalul instituției reprezentanților mass-media sau altor persoane”.

Procurorul general interimar Bogdan Licu declara în 20 ianuarie că „este de neconceput” că rechizitoriul în cazul „Caracal” a ajuns în presă și că acesta este „exagerat de public”. În același context, în care a vorbit despre scurgerea de informații din anchete, Licu a susținut că actul de sesizare a instanței în cazul „Colectiv” a dispărut din calculatorul procurorului.

Dosarul Caracal a fost trimis în judecată în 15 ianuarie de către procurorii DIICOT, care îl acuză pe Gheorghe Dincă de 8 infracțiuni de omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol. De asemenea, a fost trimis în judecată și Ștefan Risipițeanu, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, în locuința lui Dincă.

Procurorii descriu cum le-a răpit Gheorghe Dincă pe cele două tinere, Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), pe care le-a luat cu mașina „la ocazie”, le-a dus apoi la locuința sa din Caracal, unde le-a violat și le-a ucis, după care le-a ars corpurile în același butoi metalic din curtea casei.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Olt, care ar urma să judece pe fond dosarul cauzei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro