Serbia: Zeci de imigranţi extracomunitari protestează, cerând să ajungă în spaţiul UE
Zeci de imigranţi extracomunitari blocaţi în Serbia au protestat joi, cerând să le fie permisă trecerea în Ungaria, membră a Uniunii Europene, anunţă autorităţile sârbe, citate de agenţia Reuters, potrivit Mediafax.
Protestele au loc în localitatea Subotica, situată la frontiera Serbiei cu Ungaria. Zeci de imigranţi au pornit în marş pe drumul care duce spre punctul de trecere a frontierei de la Horgos.
Agenţi de poliţie urmăresc grupul de extracomunitari.
„Vrem să muncim, vrem o viaţă mai bună pentru copii. Sunt din Damasc, iar acolo sunt bombardamente. Ce altceva putem face?!”, a declarat o imigrantă din Siria.
În Serbia sunt în prezent aproximativ 6.000 de imigranţi din Siria, Irak, Pakistan şi Afganistan care speră să ajungă în Europa Occidentală.