Mihai Șora intervine în controversa Irina Rimes – Brâncuși: Pun rămășag că agitații "brâncușologi“ apăruți peste noapte sunt aceiași care căutau pe ascuns aria cercului
Mihai Șora intervine în controversa generată de desemnarea cântăreței Irina Rimes drept ambasador onorific al Zilei „Brâncuşi” 2020. „Pun rămășag că agitații „brâncușologi“ apăruți peste noapte sunt aceiași care, nu de mult, căutau pe ascuns aria cercului”, spune filosoful.
Mihai Șora a postat luni pe Facebook un mesaj în care sare în apărarea Irinei Rimes, care a stârnit un val de ironii după afirmațiile făcute în conferința de presă în care ministrul Culturii a anunțat că a desemnat-o ambasador onorific al Zilei „Constantin Brâncuşi”.
Mesajul lui Mihai Șora:
- „Pun rămășag că agitații „brâncușologi“ apăruți peste noapte sunt aceiași care, nu de mult, căutau pe ascuns aria cercului.
- Ce suflet schingiuit trebuie să ai ca să batjocorești un copil talentat și inteligent, scoțând din tastatură, la suprafața ecranului tău, frustrări, eșecuri personale, infirmități morale…
- Am spus deja:
- copilul Irina are timp să învețe câte în Lună și în stele despre Brâncuși: va învăța din mers, odată cu alți copii, cu cei care o prețuiesc și cresc alături de dumneaei. Poate chiar, într-o bună zi, va compune un cântec despre Brâncuși, despre arta lui, despre zbor sau despre Muza dormind: iar cântecul acela cu siguranță va fi mai viu și mai coerent decât niște exegeze absurde ori insipide”.
”Nu ştiu dacă sunt neapărat cea mai bună alegere, dar ştiu un lucru sigur şi anume că noi, românii, avem o cultură cu care putem să ne mândrim, pentru că ceea ce avem noi este ceva ce se cam pierde în vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de către nişte personalităţi, genii, despre care se vorbeşte de secole, printre care şi Constantin Brâncuşi. Toate aceste mari personalităţi au crescut cu nişte valori cu care creştem şi noi. Îmi place să vorbesc despre aceste valori, pentru că sunt ale noastre şi nu prea întâlnesc lucruri când mă duc pe-afară”, a declarat Rimes în conferinţa de presă la care a participat și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Ea a mărturisit că, de Crăciun, când merge acasă în Republica Moldova, cântă colinde. „Este de datoria noastră, şi a celor mici şi a celor mari, să păstrăm cultura şi s-o ducem din suflet în suflet, din generaţie în generaţie, pentru că, dacă nu vom face asta, noi vom pierde cel mai de preţ lucru al poporului român”, a subliniat ea.
„Ne adunăm cu toţii în casa părintească, ne strângem cu fraţii mei, după care mergem să colindăm pe la fiecare pe-acasă. Şi cântăm colinde vechi, colinde noi, colinde despre Iisus, despre păstori. Cântăm cântece, ca la o şezătoare, cântece despre dor, despre dragoste, despre mamă, despre ţară. Sunt cântece care ne aduc aminte cine suntem şi de unde venim. Dorul nu are traducere mot a mot în altă limbă, dorul este doar al nostru. Şi dorul nu ni-l poate lua nimeni. Dacă ne pot lua, nu ştiu, Roşia Montană, petrolul, aurul bogăţiile terestre, lemnul, pădurile, dacă ne pot lua astea, atunci cultura nu ne-o pot lua. Cultura e ceva ce este al nostru şi nu şi-l vor putea atribui niciodată”, a afirmat Irina Rimes.
Ministrul Culturii a spus în conferința de presă că „simpla prezenţă a ei înseamnă enorm pentru că ne adresăm unui public la care nu ar fi ajuns altfel acest eveniment”.
După controversa din spațiul public, Irina Rimes a reacționat pe Facebook spunând că titlurile apărute în presă sunt scoase din context: „Nu mai citiţi toate articolele care circulă pe net cu titluri din cuvinte scoase din context. Mâine, după ce trece febra, vom vorbi şi noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 februarie de la Muzeul Naţional de Artă. Noapte bună”.
Bogdan Gheorghiu a susținut că „scopul a fost atins, mai exact toată lumea vorbește acum despre eveniment și despre Brâncuși”.