Sari direct la conținut

Metrorex: Program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere​

HotNews.ro
La metrou la Victoriei, Foto: Hotnews
La metrou la Victoriei, Foto: Hotnews

Metrorex a anunţat măsurile luate cu privire la coronavirus, printre acestea fiind cele de dezinfectare a barelor şi a butoanelor de deschidere a uşilor. Metrorex va folosi și afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus.

Metrorex a anunţat măsurile luate pe fondul răspândirii noului virus, pentru prevenirea şi diminuarea riscurilor de contaminare în aglomeraţie, scrie Mediafax.

„În trenurie de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora, cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii”, anunţă reprezentanţii Metrorex, printr-un comunicat de presă.

Pentru a informa publicul călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus. Fişele prezintă metode de protecţie pe care orice călător trebuie să le aplice, pentru siguranţa lor şi a celor din jur.

Oficialii Metrorex ar trebui să vină cu soluții ca să nu existe aglomerările de oameni la metrou la orele de vârf, a solicitat duminică șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în contextul răspândirii coronavirusului.

Citește și:

Raed Arafat: Oficialii Metrorex să vină cu soluții ca să nu existe aglomerație la metrou

Metrorex, despre evitarea aglomerației la metrou – Companiile ar putea regândi puțin programul angajaților

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro