Sari direct la conținut

Stelian Ion: De câte ori nu au fost respectate avizele MJ, unii au ajuns să dea cu subsemnatul / "Multe probleme" de nelegalitate în PNDL 3

HotNews.ro
Sediul Ministerului Justitiei, Foto: Agerpres
Sediul Ministerului Justitiei, Foto: Agerpres

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avertizat joi, în contextul scandalului din coaliţie declanșat de neavizarea de către Ministerul Justiției a OUG privind Programul Anghel Saligny, că, de câte ori nu au fost respectate avizele ministerului, „s-a ajuns la situaţii neplăcute, iar unii au ajuns să dea cu subsemnatul”.

  • ”Ministerul Justiţiei a fost, de-a lungul anilor, garantul legalităţii actelor normative care trec prin Guvern şi, de câte ori nu au fost respectate avizele şi nu au fost respectate opiniile celor din Ministerul Justiţiei, s-a ajuns la situaţii neplăcute, unii au ajuns să dea cu subsemnatul.
  • De asta aş fi foarte atent în activitatea guvernamentală la aceste avize şi la aceste opinii ale profesioniştilor de la Ministerul Justiţiei”, a declarat Stelian Ion joi.

El a reluat precizările privind procedura de avizare a actelor normative și a susținut în continuare că proiectul privind Programul ”Anghel Saligny” privind alocarea a 50 de miliarde de lei administrațiilor locale nu a ajuns la Ministerul Justiției în original.

Stelian Ion a mai afirmat că în proiect au fost identificate „multe probleme” de constituţionalitate şi nelegalitate.

Întrebat de jurnalişti despre ce probleme este vorba, Stelian Ion a răspuns: „Din ce am văzut la prima vedere, din documentaţia prezentată la un moment dat de colegii de la avizare, multe probleme de constituţionalitate, de nelegalitate, chestiuni care ţin de regimul proprietăţii publice, cui se atribuie aceste proiecte, care sunt condiţiile legale. Dincolo de asta, repet, mi se cerea ceva imposibil, să dai aviz pe un document pe care nu îl aveai la minister. Frizează absurdul. (…) Cred că este o miză mai degrabă de competiţie internă în PNL, cred că aceasta este miza reală”.

Reamintim că premierul Florin Cîțu a încercat să adopte miercuri OUG privind PNDL 3 introducând-o pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, fără avizul Ministerului Justiţiei. Ședința de guvern a fost suspendată și programată apoi pentru ora 19.00, însă miniștrii USR-PLUS au refuzat să participe. La finalul zilei, Cîţu a anunţat revocarea lui Stelian Ion de la Justiţie, spunând că nu va accepta în guvern „miniştri care să se opună dezvoltării României”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro