Prefectul de Vâlcea, după explozia de la Uzina Băbeni: Nu ar fi fost respectată procedura de detonare a unei mine. Poliţia și Inspectoratul Teritorial de Muncă fac anchete
Poliţia Judeţeană Vâlcea face cercetări după explozia de la Uzina Mecanică Băbeni în care patru oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi. Totodată, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost activată comisia care cercetează accidente colective de muncă. Se pare că procedurile de lucru nu ar fi fost respectate pe deplin, relatează News.ro.
”Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţiei oraşului Băbeni intervin în acest moment în oraşul Băbeni, la Uzina Mecanică, unde ar fi avut loc o explozie, în urma căreia patru persoane au decedat – trei bărbaţi şi o femeie”, informează, joi seară, Poliţia judeţeană Vâlcea.
Sursa citată a precizat că, iniţial, trei femei, cu vârste cuprinse între 42 şi 52 de ani, au fost transportate la spital, cu diferite răni, ulterior mai fiind transportată o persoană la unitatea medicală.
Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a declarat, la Digi 24, că, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost constituită, conform prevederilor legale, comisia pentru accidente colective de muncă, iar preşedintele acestei comisii este de la ITM Bucureşti. Prefectul a menţionat că, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii uzinei, se pare că nu ar fi fost respectată procedura de detonare a unei mine.
”Din primele informaţii pe care le avem, se depozitează mina într-un spaţiu special amenajat şi se detonează dintr-o altă încăpere. Din păcate, se pare că în acest caz, cel puţin din primele informaţii, procedura nu a fost respectată şi cei patru oameni se aflau în încăpere. Nu ar fi avut ce să caute acolo”, a afirmat Sebastian Fârtat.
Ancheta care va fi derulată va stabili în ce condiţii s-a întâmplat acest lucru şi dacă toate cele opt persoane implicate se aflau în încăpere sau doar cele patru, a menţionat Fârtat.
”Din primele date se pare că cel puţin cei decedaţi erau în acea încăpere sau la intrarea în acea încăpere”, a adăugat prefectul.
O explozie a unei mine antipersonal s-a produs, joi, la Uzina Mecanică Băbeni.