Sari direct la conținut

Intervenţie a salvamontiştilor din Maramureş pentru salvarea a patru cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa şi s-au rătăcit pe munte

HotNews.ro
​Intervenţie Salvamont, Foto: Rechitan Sorin | Dreamstime.com
​Intervenţie Salvamont, Foto: Rechitan Sorin | Dreamstime.com

Salvamontiştii din Maramureş intervin, miercuri seară, pentru salvarea a patru cetăţeni ucraineni care au trecut frontiera în ţara noastră şi s-au rătăcit pe munte, la o altitudine de peste 1.600 de metri, într-o zonă unde stratul de zăpadă are până la 80 de centimetri grosime. Traseul este extrem de dificil, iar comunicarea se face dificil, relatează News.ro.

Potrivit Salvamont Maramureş, patru cetăţateni ucraineni – trei bărbaţi şi o femeie – cu vârste între 30 şi 32 de ani au trecut, miercuri dimineaţă, frontiera din Ucraina spre Romania, dar s-au rătăcit din cauza condiţiilor meteo şi a terenului extrem de dificil în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte, judeţul Maramureş.

„Nu se poate comunica cu cei patru, dar apelanta care a sunat la 112 în această seară şi care a ţinut legătura cu un aparţinător al celor patru ne-a transmis că una dintre persoane nu mai comunică, iar ceilalţi se plâng că le e foarte frig şi imploră să fie ajutaţi! În zona pe care am identificat-o altitudinea este de peste 1.600 metri, a nins în ultimele zile, zăpada este aproximativ de 60-80 cm, iar traseul până în locul în care au fost confirmate telefonic de către apelantă coordonatele celor patru este de aproximativ 7-8 ore de mers cu echipamentele din dotare”, au detaliat salvamontiştii.

Astfel, echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureş, formată din șase salvatori montani echipaţi pentru condiţii de iarnă, s-a deplasat cu autospeciala până unde este acces, urmând să pornească pe munte pe un traseu extrem de dificil şi ca relief, şi ca timp de parcurs.

O alta echipă, formată din încă șase salvatori montani, va pleca în sprijinul primei, urmând să se poziţioneze în locul în care prima echipă va lăsa autospeciala de intervenţie pentru a urca pe munte, iar de acolo va încerca să stabilească comunicaţii cu prima echipă pentru extragerea celor patru cetăţeni ucraineni din munte în cursul nopţii.

„Din păcate în zonă nu există semnal telefonic deloc, iar zona datorită reliefului ne oferă un semnal slab şi pe staţiile pe care le avem în dotare”, a precizat sursa citată.

____________

(Foto articol: 168116959 © Rechitan Sorin | Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro