IPS Teodosie, pus la punct de la vârful Patriarhiei. „Să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră”

​IPS Teodosie este din nou criticat de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei lansând un atac la arhiepiscopul Tomisului, fără a-l numi însă. Bănescu face un portret al unui reprezentant oficial al Bisericii, în care precizează care ar fi calitățile acestuia, de la vorbirea corectă a limbii române până la „cât mai puține schelete în dulap”.

Este al doilea atac al oficialului Patriarhiei la IPS Teodosie din ultima perioadă, după ce arhiepiscopul Tomisului a criticat propunerea privind sărbătorirea Paștelui Ortodox la aceeași dată cu Paștele Catolic, spunând că pentru catolici lumina sfântă nu se aprinde.

Ce spune Vasile Bănescu pe Facebook:

​„Un reprezentant oficial al Bisericii, mai ales un sinodal care se pronunță public, vorbind despre lucruri înalte, sau cel puțin importante, ar trebui:

• să se exprime corect gramatical și coerent lexical; asta nu îl face mai puțin mărturisitor;
• să fie un convingător și (neapărat) inteligibil teolog, bun cunoscător al doctrinei celorlalte confesiuni creștine și bine familiarizat măcar cu „religiile Cărții”, dacă celelalte i se par irelevante; toate compun istoria spirituală a omenirii pentru care s-a întrupat Dumnezeu;
• să fie cultivat în sfera relațiilor inter-bisericești, deci respectuos cu alteritatea confesională; nu compătimitor!
• să fie capabil să explice mesajul creștin evanghelic în termenii actuali ai limbajului accesibil ne-teologilor și tinerilor; Biserica e și a lor;
• să se simtă nestingherit printre intelectualii cu ascuțit spirit critic, înțelegându-le eventualele confuzii, iluzii sau justificate reproșuri;
• să știe să asculte;
• să știe să admire;
• să conștientizeze și să trateze cauzele reale ale anticlericalismului augmentat, poate, chiar de el însuși;
• să se situeze în mod reflex la antipodul propagandistului religios;
• să fie conectat la cultura vremii, să cunoască relieful mentalității omului de azi, nu de ieri, nu din „epoca de aur”;
• să descifreze și demonteze ideologiile epocii în care trăiește;
• să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră și caii troieni din discursul public ideologizat;
• să nu contrazică niciodată realitatea, să nu se certe cu evidența, evitând astfel ipostaza jenantă a antipaticului și recidivistului personaj Gică Contra.

Sfidarea continuă și smintitoare a acestor minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei și insolentei persoane care nu se decredibilizează niciodată doar pe ea însăși”