Sari direct la conținut

Uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner, în propria casă: Unul dintre cei trei suspecţi va fi adus vineri în ţară

HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Unul dintre cei trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară în cursul zilei de vineri, a confirmat pentru Agerpres şeful Poliției Județene Sibiu, chestorul Tiberiu Ivancea. Amintim că Adrian Kreiner a fost ucis la începutul lunii noiembrie. Bărbatul a fost găsit pe canapeaua din living, legat într-o poziţie de tortură, care genera o durere extremă. Fiica acestuia, găsită la etaj, a fost ameninţată de mai multe ori cu pistolul de către cei trei atacatori, conform anchetatorilor.

Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia – Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord – Marian Cristian Minae. Poliţia Română îl caută încă pe cel de-al treilea suspect – Cosmin Costinel Zuleam.

„Am fost înştiinţat că unul dintre cei doi va fi adus în ţară”, a spus Ivancea.

Surse juridiciare au precizat pentru Agerpres că Laurenţiu Ghiţă va fi adus în România din Scoţia.

Tribunalul Sibiu a emis mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele celor trei, acuzaţi de omor calificat şi tâlhărie calificată.

În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost ucis în locuința sa. Autorii crimei au reuşit să fugă din ţară, iar un complice al acestora din judeţul Timiş, Ilie Sitariu, a fost prins şi arestat preventiv. Bărbatul este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro