Sari direct la conținut

Accident groaznic în Gorj. Un bărbat a murit pe loc, lovit de un șofer care a proiectat un alt autoturism în mama victimei

HotNews.ro
Accident rutier în Gorj, Foto: ISU Gorj
Accident rutier în Gorj, Foto: ISU Gorj

Accident grav în județul Gorj, unde doi pietoni, un bărbat şi mama acestuia, au murit, duminică dimineaţă, după ce au fost loviţi de două autoturisme.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 8:00, în comuna Turburea, judeţul Gorj.

„Din primele verificări efectuate de poliţiştii aflaţi la faţa locului, a reieşit faptul că, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Căpreni, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 48 Cocorova, din direcţia localităţii Bulbuceni către Poiana, ar fi pătruns pe contrasens, acroşând un pieton (bărbat), în vârstă de 51 de ani şi un autoturism care se afla parcat. În urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat într-o femeie, în vârstă de 68 de ani. Ca urmare a accidentului rutier a rezultat decesul ambilor pietoni”, a transmis Poliţia judeţeană Gorj, citată de News.ro.

Reprezentanţii ISU Gorj, care au intervenit la faţa locului, au declarat că cei doi pietoni erau mamă şi fiu.

Bărbatul a murit pe loc, iar mama acestuia a intrat în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare iar la faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD, însă femeia nu a mai putut fi salvată.

Şoferul care a produs accidentul se afla în maşină alături de mama lui. El deţinea permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro