Primăria Câmpina le cere oamenilor să nu bea apă de la robinet, după ce a primit rezultatele unor probe de acum șapte luni
Locuitorii din municipiul Câmpina sunt sfătuiţi de autorităţi să nu consume apa furnizată în sistem centralizat, în condiţiile în care, la o probă de rutină care a fost prelevată în vara anului trecut, au fost depistate depăşiri ale unor parametri, rezultatele fiind anunţate la circa şapte luni de la prelevare.
Potrivit unui comunicat emis, vineri, de Primăria Câmpina, la data de 25 ianuarie, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a informat primăria, operatorul Hidro Prahova şi cabinetele medicale individuale ale medicilor de familie cu privire la faptul că o probă de apă prelevată în cursul anului 2023, mai exact la 26 iunie, neconfirmată de o a doua probă recoltată, conform procedurii, până la acest moment, a evidenţiat neconformităţi în privinţa a doi compuşi chimici – tetracloretenă şi tricloretenă – peste concentraţia maximă admisă.
„Până la prelevarea celei de-a doua probe în vederea confirmării/infirmării concentraţiei celor doi produşi chimici, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a recomandat evitarea consumului de apă pentru băut, gătit şi spălat”, arată sursa citată.
Operatorul Hidro Prahova explică faptul că depăşirea indicatorilor este una minimală, respectiv 12,5 ľg/L faţă de valoarea admisă de 10 ľg/L.
„La o probă de rutină (din cadrul monitorizării de audit) prelucrată de lnstitutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) efectuată la ieşirea din Staţia de Tratare a Apei Muscel – Voila Câmpina, a fost identificată o depăşire minimală a nivelului de tetracloretenă şi tricloretenă de 12,5 ľg/L faţă de valoarea admisă de 10 ľg/L. Trebuie precizat faptul că au fost prelevate probe şi din reţeaua de alimentare cu apă potabilă Câmpina (din punctele Spitalul Municipal şi Piaţa Centrală), acestea nedepăşind valoarea de 0,51 ľg/L, mult sub pragul maxim admis de 10 ľg/L”, precizează Hidro Prahova.
În aceste condiţii, în perioada 26 – 28 ianuarie vor fi efectuate lucrări pentru igienizarea tuturor rezervoarelor şi a staţiei de tratare Muscel – Voila, după care se va repeta analiza de apă de la ieşire din staţie pentru a se determina valorile parametrilor tetracloretenă şi tricloretenă, adaugă sursa citată.
„Proba în cauză a fost prelevată în data de 26.06.2023, iar informarea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova către Hidro Prahova SA a venit în data de 25.01.2024”, mai spune operatorul.
Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a făcut o serie de precizări referitoare la acest caz, arătând că, de fapt, instituţia a intrat în posesia raportului pentru această probă abia în cursul lunii ianuarie.
„Raportul de încercare nr.336/31.07.2023 emis de către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Supravegherea Apei din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti a fost preluat (conform adresei de informare transmisă de către SC Hidro Prahova SA nr.99/SCLM/18.01.2024 înregistrată la DSPJ Prahova cu nr.2502/18.01.2024) de către reprezentantul Hidro Prahova în data de 12.01.2024 şi înregistrat în data de 15.01.2024 la Hidro Prahova SA cu nr.SCLM/83/15.01.2024. DSPJ Prahova a intrat în posesia acestui raport în data de 17.01.2024, iar evaluarea acestuia s-a realizat în data de 18.01.2024, constatându-se neconformitatea la calitatea apei pentru parametrul tetracloretenă şi tricloretenă”, se precizează într-un răspuns al DSP transmis la solicitarea AGERPRES.
Conform sursei citate, în acest context a fost convocată, la data de 22 ianuarie, o şedinţă de lucru la sediul DSP Prahova, stabilindu-se o serie de măsuri în vederea identificării şi eliminării cauzelor care au generat neconformarea parametrului monitorizat la normele de calitate a apei potabile, între care retestarea calităţii apei în punctul neconform în vederea confirmării rezultatului anterior, iniţierea unui program de monitorizare suplimentară a calităţii apei atât la nivelul punctelor de conformare din reţeaua de distribuţie, cât şi în punctele de ieşire a staţiilor de tratare a apei şi la nivelul surselor de apa brută aferente captărilor de apă, intensificarea supravegherii bazinului hidrografic aferent captărilor şi asigurarea zonelor de protecţie sanitară.
Astfel, pentru data de luni, 29 ianuarie, a fost programată retestarea calităţii apei la punctul neconform, precum şi testarea apei brute din sursa de apă pentru parametrul neconform identificat.
DSP: Apa în care concentraţia tetracloretenei şi tricloretenei depăşeşte concentraţia maximă admisă nu devine mai sigură prin fierberea ei, ci dimpotrivă
Totodată, DSP explică în răspunsul transmis AGERPRES că efectele potenţiale asupra sănătăţii consumatorilor ce se pot manifesta după consumul de apă cu concentraţii de tricloretenă şi tetracloretenă peste concentraţia maximă admisă o perioadă lungă de timp (mai mulţi ani) se referă la riscul ca unele persoane să prezinte afecţiuni hepatice, renale, ale sistemului imun, sistemului nervos central, sistemului reproductiv masculin, dezvoltarea fetusului şi pot prezenta un risc crescut de cancer.
„Apa în care concentraţia tetracloretenei şi tricloretenei depăşeşte concentraţia maximă admisă nu devine mai sigură prin fierberea ei, ci, dimpotrivă, prin procesul de fierbere, creşte, prin concentrarea contaminantului, cantitatea de contaminant ingerată. DSPJ Prahova a recomandat consumatorilor din zona de aprovizionare cu apă afectată ca, până la reîncadrarea apei în parametrii de potabilitate, să evite consumul de apă de la robinet pentru băut, gătit şi spălat”, arată DSP.
Hidro Prahova va pune la dispoziţia locuitorilor din Câmpina surse alternative de apă prin amplasarea containerelor de tip IBC cu apă potabilă care să fie folosită până la obţinerea noilor rezultate.(Agerpres)