VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioada de înflorire, iar plantele abia au ieșit din pământ.
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de tip nowcasting, valabile până la ora 16.00, legate de precipitații abundente și de posibilitatea apariției grindinei. Prima dintre ele a vizat zona de vest a Olteniei. „Se vor semnala: local averse care vor acumula peste 20…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni”, preciza ANM.
Astfel sub cod galben au zona de munte a localităţiil Padeş, precum şi localităţile Motru, Tismana, Mătăsari, Padeş, Peştişani, Slivileşti, Cătunele, Godineşti, Câlnic, Glogova, Samarineşti, Ciuperceni din județul Gorj, iar în Mehedinți au fost vizate Baia de Aramă, Bala, Şişeşti, Broşteni, Ponoarele, Floreşti, Isverna, Ilovăţ, Balta, Şovarna, Podeni, Bâlvăneşti, Godeanu.
O altă avertizare era valabilă în localităţi din judeţul Arad: Arad: Sebiş, Bocsig, Beliu, Archiş, Dezna, Hăşmaş, Cărand, Moneasa, Igneşti. A treia avertizare era pentru localități din județele Alba, Sibiu și Brașov, iar a patra pentru Cluj și Sălaj.
După ce ploile și grindina au încetat, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu stratul de grindină depus, surprinse la Țebea, Șiria și în alte localități.
Deosebit de afectate au fost gospodăriile din mediul rural, unde pomii în floare și grădinile de legume au fost afectate în mod sever, recolta fiind în linii mari compromisă anul acesta. „Cam aşa este la mine, s-a prăpădit tot, plouă cu grindină de o oră. Cred că Dumnezeu s-a răzbunat pe răutatea noastră…”, a scris o femeie care postat imagini cu grădina acoperită de grindină.