Charles Michel renunţă să mai participe la alegerile pentru PE. Șeful Consiliului European denunță „atacuri personale”
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat vineri că renunţă să ia parte la alegerile pentru Parlamentul European prevăzute să aibă loc începutul lui iunie, denunţând ceea ce a calificat ca „atacuri personale”, relatează AFP, Reuters și Agerpres.
Responsabilul belgian în vârstă de 48 de ani, care prezidează de patru ani reuniunile şefilor de stat şi de guvern ale celor 27 state membre ale Uniunii Europene, şi-a făcut cunoscută acum trei săptămâni intenţia de a se retrage prematur din funcţie pentru a se consacra campaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European programate pentru 6-9 iunie. El urma să-şi încheie mandatul actual în noiembrie.
Michel a spus atunci că intenţionează să-şi exercite „funcţia de preşedinte al Consiliului European până la depunerea jurământului ca membru al Parlamentului European, care va avea loc la 16 iulie”.
Într-un mesaj lung postat vineri pe Facebook, preşedintele Consiliului European deplânge faptul că „atacurile personale tind să prevaleze în defavoarea argumentelor factuale” şi asigură că, deşi nu va candida la alegerile europene, intenţionează să-şi ducă „la bun sfârşit cu determinare actualele responsabilităţi”.
Anunţul candidaturii sale, la începutul lui ianuarie, a perturbat calendarul european şi a stârnit critici virulente, eurodeputata olandeză Sophie in’t Veld (Renew Europe, centrişti şi liberali) făcând chiar aluzie la un „căpitan care îşi părăseşte nava în mijlocul furtunii”.
„Voi fi mereu un susţinător fervent al unei Europe democratice, puternice, unite şi stăpâne pe propriul său destin”, conchide Michel în mesajul de vineri.
Citește și:
- Scenariu de groază: Viktor Orban, interimar la șefia Consiliului European. Charles Michel va demisiona dacă va câștiga la alegerile europene 2024
- Cursa pentru posturile de top din UE a început cu cinci luni înainte de alegerile europene
- „Dream team”: Cum s-ar putea ca toate funcţiile de top din UE să fie deţinute de femei