UE salută planul noului guvern polonez privind „restabilirea statului de drept”
Uniunea Europeană a salutat marţi planul Poloniei de a „restabili statul de drept” şi de a renunţa la politicile fostului guvern naţionalist ce au condus la îngheţarea a miliarde de euro din fondurile UE din cauza temerilor cauzate de lipsa independenţei judiciare, transmit Reuters și Agerpres.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS), care s-a aflat la putere timp de opt ani, a pus în aplicare un program de reforme ale sistemului judiciar despre care Comisia și Parlamentul European afirmă că au afectat mecanismele de control democratic şi au plasat instanţele judecătoreşti sub influenţa politicului. Drept rezultat, Comisia Europeană a blocat miliarde de euro din fondurile UE pentru Polonia.
Mai mulţi comisari europeni au afirmat că planul noului guvern de la Varşovia de a anula aceste reforme, prezentat marți dimineața la Bruxelles, a fost bine primit.
„Comisia a fost foarte impresionată să asculte atât de multe comentarii pozitive în jurul mesei… reacţiile sunt foarte pozitive’”, a declarat comisarul european pentru justiţie Didier Reynders. La rândul său, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a calificat drept „realist” planul polonez.
Guvernul lui Tusk vrea să anuleze modificările aduse de guvernarea precedentă sistemului judiciar
Noul premier polonez, Donald Tusk, a promis să restabilească independenţa sistemului judiciar şi să obţină deblocarea fondurilor îngheţate de Bruxelles. Însă el se confruntă cu opoziţia din partea PiS şi a aliaţilor acestuia, printre care preşedintele ţării Andrzej Duda şi unii judecători.
„Cred că reacţia foarte pozitivă din partea statelor membre este asociată cu un anumit nivel de încredere că vom acţiona într-o manieră care este predictibilă şi în concordanţă cu statul de drept”, a declarat ministrul justiţiei polonez Adam Bodnar, după prezentarea planului la Bruxelles.
El afirmase că planul include modificări în cadrul Consiliului Naţional al Magistraturii, organism ce desemnează judecătorii, şi al Tribunalului Constituţional, cel care se pronunţă asupra caracterului constituţional sau neconstituţional al legilor.
Criticii din Polonia şi din afara ţării au denunţat faptul că Tribunalul Constituţional a fost politizat masiv în mandatul guvernului PiS.