Germania, deschisă în continuare dialogului cu Rusia, anunţă ministrul german de externe
Ministrul german de Externe Heiko Mass a declarat vineri că ţara sa rămâne ”pregătită de dialog” cu Rusia, dar a subliniat că expulzarea a patru diplomaţi ruşi a fost corectă, relatează news.ro, care citeaza The Associated Press.
Rusia a expulzat patru diplomaţi de la Ambasada Germaniei, ca măsură de retorsiune în cazul Skripal, a precizat Maas.
El a apreciat că măsura rusă ”nu este surprinzătoare”.
”Noi nu am luat cu uşurinţă decizia de a expulza diplomaţi ruşi”, a adăugat şeful diplomaţiei germane.
Reacţia Berlinului faţă de otrăvirea lui Serghei Skripal, un fost spion rus, şi a fiicei sale Iulia în Anglia ”a fost un semnal politic adecvat şi necesar, în solidaritate cu Marea Britanie şi deoarece ruşii au refuzat să ofere vreo clarificare”, a subliniat Maas.
Însă Germania este pregătită ”să acţioneze în vederea unuii viitor constructiv între ţările noastre”, a spus şeful diplomaţiei germane.