Sari direct la conținut

Intră în vigoare sancțiunile amerciane împotriva Iranului

HotNews.ro

Marţi la ora 04.00 GMT (07.00 ora României) intră în vigoare sancţiunile americane împotriva Iranului, informează agenţiile de presă internaţionale. Iranul a respins până în ultimul moment oferta preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a negocia un nou acord nuclear, iar Uniunea Europeană a anunţat că va aplica prevederi legale pentru protejarea companiilor europene de efectele previzibile, scrieAgerpres.

Primul set de sancţiuni vizează sistemul financiar iranian, detaliază DPA. Sunt interzise achiziţiile de dolari de către guvernul de la Teheran şi vânzarea de titluri de stat iraniene. Peste încă trei luni se vor activa şi măsuri împotriva băncii centrale a Iranului.

Vor fi afectate şi industria auto şi exporturile de covoare şi mărfuri alimentare din Iran, precum şi importurile de grafit, aluminiu, oţel, cărbune şi unele aplicaţii software. De asemenea, Iranului i se interzice achiziţionarea anumitor avioane.

În noiembrie vor fi reintroduse şi sancţiunile împotriva sectorului energetic, iar SUA încearcă să convingă alte ţări să îşi reducă importurile de ţiţei iranian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro