Sari direct la conținut

Parlamentul European, favorabil ridicării vizelor pentru cetățenii din Kosovo

HotNews.ro
Parlamentul European, Foto: europarl.ro
Parlamentul European, Foto: europarl.ro

Parlamentul European a aprobat, joi, un plan care prevede negocieri pentru eliminarea vizelor de călătorie în cazul cetăţenilor din Kosovo, informează Mediafax citând publicaţia EUObserver.

Rezoluţia a fost aprobată cu 420 de voturi pentru şi 186 împotrivă.

Comisia Europeană a stabilit în iulie că sunt îndeplinite criteriile pentru lansarea negocierilor în scopul eliminării vizelor cetăţenilor din Kosovo.

Potrivit deciziei CE din iulie, executivul din Kosovo întruneşte deja toate exigenţele, „inclusiv un bilanţ concludent în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate”, subliniază Parlamentul European într-un comunicat, conform Agerpres.

Acest aviz pozitiv intervine de asemenea după un acord asupra frontierei cu Muntenegru, aprobat în martie.

Dacă propunerea va fi adoptată, kosovarii titulari ai unui paşaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în ţările din UE (exceptând Irlanda şi Marea Britanie) şi în ţările asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) pentru şederi de cel mult 90 de zile.

Kosovarii sunt singurii din Balcani care mai trebuie să obţină vize de intrare în UE, notează Parlamentul European.

Uniunea Europeană este în continuare divizată asupra independenţei Kosovo, dar cere relaţii normalizate între Serbia şi Kosovo, care aspiră să adere la blocul comunitar.

Pentru a decide ridicarea vizelor, nu mai este necesară unanimitatea – o majoritate „calificată” (cel puţin 55% dintre statele membre, reprezentând minimum 65% din populaţia UE) este suficientă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro