Europarlamentare: Marine Le Pen vrea să-l combată pe Macron pe două fronturi, în Franţa şi în Europa
Alegerile europene vor fi o „ocazie de a-l combate pe (Emmanuel) Macron pe două fronturi, în Franţa şi în Europa”, a declarat duminică Marine Le Pen, lansând partidul său în campania pentru europarlamentare, cu o listă pe care se regăsesc doi foşti parlamentari ai Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional), informează AFP citată de Agerpres.
„Dacă Emmanuel Macron nu are înţelepciunea de a-şi schimba politica, dacă el nu are înţelepciunea de a se întoarce din nou spre popor printr-o disoluţie, pentru a face apel la o judecată democratică, atunci arbitrajul democratic va trebui să vină de la alegerile europene”, a declarat preşedinta RN, în faţa celor circa 2.000 de militanţi reuniţi la Paris.
„Ne vom bate cu Macron”, confruntat de mai multe săptămâni cu criza „vestelor galbene”, pe care RN le susţine, a adăugat Le Pen, finalistă în alegerile prezidenţiale din 2017, subliniind că scrutinul din 26 mai va fi „o replică a alegerilor prezidenţiale”.
Ea i-a prezentat pe primii 12 candidaţi de pe lista sa, „pe care se regăsesc toţi francezii care aspiră la o veritabilă schimbare, la o ruptură totală cu această politică antisocială şi antinaţională”.
Partidul francez Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional) a ales un apropiat al Marinei Le Pen, pe tânărul purtător de cuvânt al partidului Jordan Bardella, cap de listă în alegerile europene din mai. Jordan Bardella, 23 de ani, a devenit membru al FN la 16 ani. Provenit dintr-un mediu modest şi având descendenţă italiană, el a crescut în Seine-Saint-Denis.
Pe un ton ofensiv, Bardella a invocat duminică problema migranţilor, „pe care Macron şi Comisia Europeană vor să-i impună în oraşele şi satele noastre”, exprimându-şi convingerea că „aceşti migranţi trebuie relocaţi la ei, nu la noi”. „Francezii trebuie să fie prioritari la ei acasă”, a adăugat el, în timp ce militanţii scandau „Macron, demisia”.
Fostul ministru din partea Republicanilor, Thierry Mariani, care s-a raliat listei RN pentru europarlamentare pe locul 3, a estimat că actuala Comisie Europeană este prezidată de „un beţiv notoriu, Jean-Paul Juncker, care întrupează la perfecţie nava beată” şi că „va trebui smulsă cârma navei pentru a o obliga să se pună în slujba naţiunilor”. Potrivit acestui fervent susţinător al Rusiei, „principala ameninţare nu vine din est”, ci de la „islamizare şi imigraţie”, cu care „continentul (european) riscă să devină o nouă Atlantidă”.