Liderii europeni și din America Latină fac apel la dialog și alegeri în Venezuela
Liderii europeni și din America Latină făcut joi apel la dialog și alegeri pentru a rezolva criza tot mai profundă din Venezuela, avertizând împotriva haosului din ţară, după ce mai multe camioane cu ajutoare umanitare au fost aliniate în apropierea graniței, relatează Reuters.
Presiunea internațională asupra președintelui socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost intensificată săptămâna aceasta, deoarece un flux de state membre UE a urmat exemplul SUA de a-l recunoaște pe liderul opoziției, Juan Guaido, ca președinte interimar al națiunii latino-americane.
Rusia și China continuă să sprijine regimul Maduro și au avertizat Washingtonul și aliaţii să nu intervină.
Cu ocazia întâlnirii inaugurate în capitala Uruguayului, Montevideo, Grupul Internațional de Contact pentru Venezuela, susținut de Uniunea Europeană, a cerut o abordare mai practică decât cea susținută de Statele Unite și de alte națiuni latino-americane.
Grupul, într-un comunicat de după întâlnire, a declarat că va trimite un grup tehnic de lucru în Venezuela pentru a face presiuni pentru convocarea de alegeri cât mai repede posibil, adăugând că o intervenție excesiv de puternică în țară ar putea agrava criza.
Șeful politicii externe UE, Federica Mogherini, a declarat că grupul, lansat la sfârșitul lunii trecute, a făcut presiuni pentru o soluție pașnică și politică, adăugând că în cele din urmă o rezolvare trebuie să vină de la poporul venezuelean.
„Acesta nu este doar rezultatul cel mai de dorit, ci este singurul rezultat dacă dorim să evităm mai multe suferințe și un proces haotic”, a spus Mogherini la Montevideo alături de președintele uruguayan, Tabare Vazquez.
Grupul a comunicat că se va reîntâlni la începutul lunii martie pentru a măsura progresul planului său.