"Roiuri de drone" conduse de avioane F-35 îi vor copleşi pe inamicii Marii Britanii” / The Guardian: Creierul lui Gavin Williamson a plecat în vacanță fără să anunțe
Noile avioane F-35 ale Marii Britanii vor fi capabile să desfăşoare „roiuri de drone” pentru a „deruta şi copleşi” forţele inamice, până la sfârşitul anului, a spus Gavin Williamson. Secretarul britanic al Apărării a anunţat că grupuri de aparate de zbor autonome vor încerca să penetreze apărarea aeriană inamică, toate controlate de un pilot dintr-unul din noile avioane invizibile F-35 ale RAF, scrie The Guardian, citat de Rador.
Radarele apărării aeriene şi bazele unde se află rachete sol-aer vor fi ţintele cele mai probabile, dronele căutând fie să detecteze poziţiile inamice folosind camere, fie să constrângă adversarii să-şi „lumineze” echipamentul prin comutarea radarelor lor pentru a ataca dronele. Orice poziţie ce emite energie radar sau este detectată de camerele dronelor ar putea fi apoi atacată de rachetele de pe aparatele F-35 sau alte active.Anunţul a fost făcut de Gavin Williamson, secretarul Apărării, într-un discurs ţinut luni la think-tankul din sfera apărării şi securităţii, Royal United Services Institute.
Creierul secretarului apărării a plecat în vacanță fără să anunțe. Într-un discurs ținut astăzi, Gavin Williamson a declarat că intenționează să-și trimită noul portavion, HMS Queen Elizabeth, de cealaltă parte a lumii pentru a băga spaima în China. El îl va înzestra un escadron de avioane de luptă F-35 cumpărate de la America. În plus, el mai vrea și să construiască două baze militare britanice, una în Asia și cealaltă „în Caraibe”. Scopul lor va fi acela de a „ne întări prezența globală, a ne îmbunătăți letalitatea și a ne mări masa”.
Brexit, afirmă secretarul apărării, „ne-a adus într-un moment măreț al istoriei noastre”, în care noi trebuie să fim pregătiți să utilizăm „puterea dură” [eufemism pentru „forța militară” – n.trad.] împotriva acelora care „nesocotesc legislația internațională”. Despre ce Dumnezeului vorbește Williamson (în afară de ambiția lui de a ajunge șeful conservatorilor)? Despre bugetul propus de el s-a spus săptămâna trecută că se află la o depărtare de 7 miliarde de lire sterline de realitate. Queen Elizabeth nici măcar nu va putea fi lansat la apă până în 2021. Și, în orice caz, nu are absolut deloc ce căuta în Marea Chinei de Sud, unde un vas atât de masiv și de greoi n-ar fi decât o țintă așteptând să fie lovită. Chinezii l-ar scufunda într-o oră. Cât despre noi baze militare în Caraibe și la est de Suez, ele ar costa miliarde și ar fi o invitație adresată teroriștilor. Pe chinezi probabil că-i doare burta de atâta râs.
Brexit nu are nimic de-a face cu politica externă ori militară a Regatului, din moment ce nici apartenența noastră la UE nu are nimic de-a face – cu excepția faptului că ar putea implica să ne punem bine cu chinezii de dragul schimburilor comerciale. Cât despre nerăbdarea lui Williamson de a porni la război împotriva „violatorilor de legislație internațională”, oare nu-și amintește el care sunt ultimele trei ocazii în care departamentul său a făcut asta, în Afganistan, Irak și Libia? Și au fost cele mai prostești eșecuri militare britanice de după Gallipoli, dacă nu cumva de după Războiul de 100 de ani.
În actuala sa funcție, Williamson nu are decât o singură sarcină. Aceea de a-și salva bugetul haotic, tras la fund de proiectele vanitoase ale lui David Cameron și Tony Blair. El ar trebui să aibă curajul de a elimina inutilele rachete Trident cu tot cu submarinele lor vulnerabile, de a pune la naftalină portavioanele și de a anula fregatele. Toate aceste sunt doar pentru spectacol, la fel de inutile ca și avioanele de luptă americane, dintre care aproape toate nici nu au fost livrate. Asemenea arme nu au nimic mai mult de-a face cu protejarea Regatului modern decât au muschetele, arcurile cu săgeți și schimbarea gărzii la palat.
Absolut toate studiile militare sunt de acord că Regatul are nevoie în primul rând să fie apărat de războiul cibernetic și robotic. În materie de trupe, are nevoie de un nucleu de soldați, instruiți și echipați pentru detașări de urgență, dar nimic mai mult decât necesită oricare altă țară europeană. Cât despre ideea lui Williamson ca Regatul să se apuce să facă poliție prin „Asia și Caraibe”, chestiunea asta a fost măcar discutată cu americanii, ca să nu mai vorbesc de cetățenii țărilor vizate?
Dacă istoria ne învață ceva, atunci acel lucru e că achizițiile militare din motive de vanitate nu fac decât să incite miniștrii la intervenții nesăbuite, ulterior regretate amarnic. Discursul lui Williamson a sunat ca perorațiile pompoase pe care le-ar fi putut face un conservator britanic fără scrupule din anii ’50. Este de neconceput ca acest discurs să fi fost aprobat în prealabil de colegii săi de partid, și în nici un caz de Trezorerie. Cu cât va fi uitat mai repede, cu atât mai bine, scrie The Guardian, citat de Rador.