Sari direct la conținut

Reclame retrase de pe YouTube, după acuzații de facilitare a rețelelor de pedofili

HotNews.ro
YouTube, Foto: Flickr
YouTube, Foto: Flickr

Nestle și alte nume mari precum Disney sau Epic Games și-au retras o serie de reclame de pe YouTube (filiala Google), după ce un video postat de un blogger a acuzat platforma că facilitează formarea de comunități de pedofili, transmite agenția Bloomberg, preluată de AFP.

Duminică, bloggerul Matt Watson a publicat o înregistrare video de 20 de minute care arată cum pedofilii se conectează unii cu alții și își transmit conținut grație linkurilor din comentarii cu videoclipuri cu copiii – în special fetițe care practică sport, precum gimnastica.

Bloggerul susține că algoritmul platformei facilitează acest gen de acțiuni, recomandând utilizatorilor videoclipuri similare, și este indignat de faptul că postările sunt „monetizate”, în condițiile în care apar reclame pe ele.

„Am luat imediat măsurile corespunzătoare, suprimând canalele și conturile și semnalând orice activitate ilegală autorităților, alături de dezactivarea comentariilor pe zeci de milioane de videoclipuri care includ minori”, a reacționat un purtător de cuvânt al YouTube.

Platforma a adăugat că a luat măsuri „dincolo de ceea ce a fost deja semnalat”, suprimând mii de comentarii nepotrivite și semnalând acest lucru Centrului național pentru copii dispăruți și exploatați.

În urmă cu doi ani, mai multe mari nume, precum Procter &Gamble și AT&T, și-au retras campaniile de pe YouTube, după ce au descoperit reclame cu conținut violent și extremist.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro