NYT: O armă a lui Putin: "Statul informaţiilor"

Avizului Serviciului Naţional de Informaţii cu privire la Pericolele de Nivel Mondial, din acest an, precum şi mărturiilor unor înalte oficialităţi din domeniu aflate în senat, americanii se pot aştepta ca Rusia lui Vladimir Putin să-şi continue eforturile de agravare a tensiunilor sociale, politice şi rasiale din Statele Unite şi printre aliaţii acestora, potrivit Rador, care citează New York Times.

Aşadar, ca să fim cel mai bine pregătiţi pentru nişte atacuri ruseşti viitoare, trebuie să examinăm trecutul şi să studiem stratagemele de pe vremea Războiului Rece ale KGB-ului – serviciul de informaţii unde preşedintele Putin s-a format. Istoria acestor brutale servicii sovietice stă la baza arestărilor politice, subversiunii, asasinatelor, spionajului şi minciunilor la care Rusia apelează în prezent. Niciuna dintre aceste tactici nu reprezintă ceva nou pentru Kremlin.

În realitate, acele tactici au făcut din Rusia Sovietică primul „stat din lume în materie de spionaj”, totodată deosebind-o de statele dictatoriale conduse de militari. Astăzi, după ce dl Putin i-a stat la cârmă cu mână forte timp de aproape 20 de ani, Rusia a devenit un stat bazat şi mai mult pe spionaj. În URSS, guverna partidul. Abia după ascensiunea din anii ’80 a lui Iuri Andropov – modelul şi mentorul dlui Putin – KGB-ul a devenit cea mai importantă instituţie a statului. Apoi, la zece ani după dezmembrarea Uniunii Sovietice, dl Putin a ajuns la putere, recrutându-şi mulţi dintre foştii săi colegi din KGB ca să-l ajute să refacă statul. Rezultatul este un regim cu nişte politici şi cu o filosofie bazate pe un serviciu secret poliţienesc exacerbat, un regim care se bazează pe operaţiuni de spionaj în abordarea problemelor de politică externă sau ca să menţină controlul asupra ţării.

Dl Putin şi acoliţii săi provin dintr-un imperiu în care KGB-ul era sabia şi scutul statului, astfel încât ei se întorc regulat la aceste arme când se ocupă de problemele existente în secolul XXI. Serviciile de informaţii au fost folosite ca să-i acopere pe atleţii Rusiei de la Jocurile Olimpice şi Paralimpice – marca unui „stat al informaţiilor” de cea mai recentă dată.

Cum a început asta? După revoluţia bolşevică din 1917, Vladimir Lenin a înfiinţat un serviciu de poliţie secretă, numit CEKA, el urmând să fie principala sa armă a represiunii şi teroarei. Sub conducerea lui Feliks Dzerjinski, un revoluţionar fără scrupule, CEKA-ul a fost însărcinat să ţină actuala conducere la putere cu orice preţ. El a servit drept judecător, jurat şi pluton de execuţie în numele statului, apelând la sabotaj, cenzură, represiune şi asasinat ca să ţină populaţia aliniată, iar pe duşmani, la distanţă.

După cum remarca Dzerjinski, „susţine teroarea organizată”, iar „CEKA-ul este obligat să apere revoluţia şi să cucerească duşmanul chiar dacă uneori, din întâmplare, sabia cade şi asupra unor capete nevinovate”.

Pe vremea lui Dzerjinski, monarhiştii, socialiştii, ruşii albi şi cei din afara sistemului conspirau cu toţii pentru răsturnarea de la putere a lui Lenin şi a guvernului bolşevic. Principala mişcare de rezistenţă era Uniunea Monarhistă din Rusia Centrală, care acţiona în secret prin Europa şi pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Dar ceea ce nu ştiau membrii săi era faptul că organizaţia era o capcană – un borcan cu miere creat de CEKA pentru a-i atrage pe duşmanii Uniunii Sovietice, astfel incât ei să poată fi identificaţi, neutralizaţi şi asasinaţi. „Asul” spionajului britanic, Sidney Reilly, cel care a devenit modelul lui Ian Fleming pentru James Bond, a fost cel mai faimos personaj care a fost atras în Uniunea Sovietică, după care a fost interogat şi executat. Încrederea înşelată a devenit timp de un secol un model al eforturilor subversive sovietice şi ruse, iar CEKA a rămas un motiv de mândrie pentru viitorii agenţi ruşi. Într-adevăr, ofeiţerii serviciilor ruseşti de informaţii, inclusiv dl Putin, încă mai sărbătoresc Ziia CEKA în fiecare an, pe 20 decembrie.

Cu timpul, serviciile secrete sovietice şi ruseşti s-au dezvoltat bazându-se pe experienţa cekistă. În loc să se concentreze asupra strângerii şi analizării informaţiilor, ele s-au specializat în propagandă, agitaţie, subversiune, represiune, înşelăciune şi asasinat.

Cum Statele Unite încearcă să intre în relaţii cu Rusia, ele trebuie să realizeze că lupul de la Kremlin nu-şi schimbă părul. Eforturile Rusiei de a se apăra cu orice preţ îşi au rădăcina în simţământul de nesiguranţă înrădăcinat după secole întregi de invazii şi de dezmembrări ale statului. Puţine state au avut mai mult de suferit. Aşadar, încă de pe vremea ţarilor, elementul central al statului rus s-a bazat pe înşelarea şi slăbirea duşmanilor din interior. În acest sens, reascuţirea uneltelor Rusiei este explicabilă şi logică, chiar dacă este de condamnat.

Cea mai bună apărare a noastră este unitatea occidentală. Dl Putin pare să ştie că nu poate face faţă Occidentului pe câmpul de luptă. El împrăştie fumul cekist ca să-şi înfurie, să-şi zăpăcească şi să-şi paralizeze duşmanii din cauză că doar asta poate face. Şi atâta vreme cât politica noastră este „tribală”, iar americanii îi consideră pe adversarii politici din interior drept adevăraţii duşmani, eforturile Kremlinului de a se evidenţia şi de a ne exploata slăbiciunea vor continua.

Trebuie să evităm să ameninţăm suveranitatea Rusiei, colaborând în schimb cu aliaţii pentru a ne apăra viguros, în concordanţă cu atacurile cibernetice, fizice sau hibride, şi să ripostăm atunci când suntem ameninţaţi.

Aşa stând lucrurile, sentimentele antieuropene ale preşedintelui Trump sunt cu siguranţă cel mai mare dar pe care i-l face preşedintelui Putin, citează Rador.