Sari direct la conținut

Il Giornale: Papa Bergoglio: "Avem datoria să denunţăm pedofilia"

HotNews.ro
Papa Francisc, Foto: Osservatore Romano
Papa Francisc, Foto: Osservatore Romano

„Trebuie să prevenim şi să combatem abuzurile sexuale împotriva minorilor şi a persoanelor vulnerabile”, este obiectul a trei documente semnate de Papa Francisc pentru a opri pedofilia în Curia Romană şi în interiorul Sfântului Scaun. Este vorba despre o scrisoare apostolică sub formă de „motu proprio”, despre o lege şi despre noile orientări, scrie Il Giornale citat de Rador.

Scrisoarea apostolică a suveranului pontif, după ce a amintit datoria Bisericii „de a primi cu generozitate minorii şi persoanele vulnerabile şi de a crea pentru ele un mediu sigur, considerându-i prioritari”, stabileşte că pentru acest tip de infracţiune au jurisdicţie penală chiar organele judiciare competente de la Vatican.

În legea nr. CCXCVII (297) stabileşte că aceste infracţiuni pot fi urmărite penal din oficiu, că termenul de prescripţie este de 20 de ani „şi începe, în caz de jignire la adresa unui minor, de la împlinirea vârstei de 18 ani” şi că persoana jignită are, printre altele, dreptul „la protejarea propriei imagini şi a sferei private, dar şi a protejării datelor personale” şi la adoptarea de „măsuri potrivite pentru a evita un contact direct cu inculpatul”.

Pentru fiecare abuz, Curia şi Vaticanul vor avea datoria de a semnala autorităţilor competente, cooperând cu acestea. Plângerea va fi prezentată promotorului de justiţie la Tribunalul Sfântului Scaun. Totodată, vor fi intensificate controalele pentru a evita recrutarea persoanelor care ar putea comite abuzuri. Se reiterează, evident, prezumţia de nevinovăţie, dar şi posibilitatea de măsuri preventive.

Legea va intra în vigoare de la 1 iunie 2019 şi constituie un fel de „test unic”, având în vedere că înainte în aceste cazuri se aplicau diferite norme, uneori create ad-hoc.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro