Parlamentul egiptean va vota marți mai multe amendamente constituționale
Parlamentul de la Cairo va vota marți o serie de amendamente la actuala Constituție, inclusiv o extindere a actualului mandat al președintelui Abdel Fattah al-Sisi, potrivit președintelui instituției, Ali Abdelaal, citat de Reuters, conform Mediafax.
Mai multe amendamente constituționale propuse anterior prevedeau că Sisi ar fi urmat să aibă dreptul de a deține încă două mandate de câte șase ani după expirarea celui actual, în 2022. Cu toate acestea, potrivit noilor propuneri de amendamente, mandatul actual al președintelui ar urma să fie extins cu doi ani, iar acesta ar mai putea candida o singură dată, în 2024. Noile propuneri ar însemna că Sisi ar putea sta în fruntea statului până în 2030, nu până în 2034, cum prevedeau propunerile inițiale.
Televiziunea de stat din Egipt a anunțat că noile amendamente au fost aprobate de Comitetul Legislativ și ar urma să intre la vot în ședința de marți.
Ali Abdelaal a anunțat că modificările au fost decise în urma unor discuții cu societatea civilă. În cazul în care noile propuneri vor fi adoptate de Legislativ, acestea ar urma să devină subiectul unui referendum, care ar putea avea loc chiar la sfârșitul acestei luni. Analiștii estimează că propunerile vor trece de Parlament, dat fiind că aliații lui Sisi dețin majoritatea parlamentară.
Modificările constituționale propuse includ și transformarea Parlamentului din unicameral în bicameral, prin înființarea unei camere noi, numită Senat, formată din 180 de membri. Totodată, președintele țării ar urma să primească noi prerogative, printre care posibilitatea de a numi liderii sistemului judiciar.
Un alt amendament propune modificarea articolului 200 din Constituție, prin introducerea prevederii conform căreia Armata are datoria de a proteja „Constituția, democrația și natura democratică a țării”. Criticii acestei propuneri susțin că modificarea acestui articol ar oferi forțelor armate o mai mare influență asupra vieții politice din Egipt.
Susținătorii lui Abdel Fattah al-Sisi susțin că aceste modificări sunt necesare pentru ca președintele să aibă mai mult timp pentru a duce la bun sfârșit proiecte privind dezvoltarea țării și reforme economice. Criticii acestuia avertizează, însă, că modificarea Constituției ar concentra puterea în mâinile unui lider acuzat de încălcări ale drepturilor omului.