Radiografia unei zone ocupate de război: Ce se întâmplă când granițele apar brusc și dau viețile oamenilor peste cap. Cazul Ucrainei de est
În primăvara lui 2014 o nouă graniță lungă de peste 400 km a apărut în estul Ucrainei, după ce separatiștii susținuți de Rusia au ocupat părți din regiunile Donețk și Luhansk. Efectele sunt sumbre pentru cei din zonă: peste 1,5 milioane de oameni și-au părăsit căminele, iar alte zeci de mii trec zilnic linia frontului doar pentru a merge la muncă sau pentru a-și ridica pensia. Efectele granițelor artificiale se simt în multe aspecte cotidiene, de la accesul la rețelele mobile și imposibilitatea de a te deplasa în siguranță, până la problemele cu alimentarea cu apă și ridicarea gunoiului.
Informația pe scurt:
– De-a lungul celor peste 400 km care formează așa-zisa graniță între teritoriile ucrainene și cele ocupate de separatiștii susținuți de Rusia sunt cinci puncte oficiale de trecere; în cele mai aglomerate zile, cozile de aici pot dura și până la opt ore.
– Donbas a fost una dintre cele mai prospere regiuni economice din Europa de Est, dar conflictul a dat lovituri grele mineritului și industriei grele. O parte dintre mine sunt inundate, iar ruperea legăturilor economice între Ucraina și teritoriile ocupate a lovit dur în multe afaceri, mici și mari.
– Conflictul a adus mari probleme și cu alimentarea cu apă. Bombardamentele distrug uneori țevile, reparațiile sunt greu de făcut și companiile de utilități au de recuperat sume mari de bani din Teritoriile Ocupate.
– Donețk nu este cunoscut doar pentru echipa Șahtior și oligarhul Ahmetov, ci este și locul de naștere al controversatului fost președinte Ianukovici, de la acțiunile căruia s-a declanșat revoluția din 2014.
– În teritoriile ocupate de separatiști, moneda oficială este rubla, actele eliberate de așa-zisele autorități nu sunt recunoscute în Ucraina, prețurile au crescut și șomajul este mare.
– Peste 1,5 milioane de oameni au părăsit Teritoriile Ocupate pentru a se muta în zone controlate de Ucraina. Jumătate de milion de oameni s-au mutat în partea regiunii Donețk controlată de Ucraina. Alții s-au mutat la Kiev, la Odesa, la Harkov sau la Dnipro.
– Aproximativ 300.000 de pensionari care locuiesc în Teritoriile Ocupate trebuie să treacă măcar o dată la două luni punctele de control de peste linia de contact pentru a-și ridica pensia din Ucraina. Altfel, statul îi scoate de pe listă.
– Zonele ocupate de separatiștii pro-ruși sunt puse de multe ministere de externe pe același grad de periculozitate precum Siria sau Afganistan. Cine merge acolo o face pe propria răspundere, întrucât autoritățile ucrainene nu mai controlează zona de 16.000 kmp. Milițiile separatiștilor au oprit de multe ori oameni pe stradă și i-au ridicat pentru interogatorii.
Din aceeași serie:
–
Granițele care au bulversat milioane de vieți
În mai 2014 și-au autoproclamat independența așa-zisele „republici populare” Donețk și Luhansk, iar în zonele care au ajuns să fie controlate de separatiștii susținuți de Rusia, aproape 17.000 kmp, trăiau peste 3 miloane de oameni, fiind acaparate mai multe orașe mari. În total, cele două regiuni au 52.000 kmp, iar o treime din suprafață este și astăzi controlată de separatiști.
La acel moment, locuitorii sperau că se va găsi o soluție în câteva săptămâni și doar cei mai pesimiști ar fi crezut că aceste granițe artificiale vor fi acolo și cinci ani mai târziu. Pe aproape 450 km, cât are linia de contact din sud, nu departe de portul Mariupol, la Marea Azov, până în nordul oblastului Luhansk sunt doar cinci puncte prin care oamenii pot trece. Patru sunt în oblastul Donețk și unul este în Luhansk (punct care poate fi traversat doar pe jos, nu și cu mașina).
Acest ultim punct se află la Stanytsya Luhanska, unde, după controale, oamenii trebuie să meargă pe o potecă și apoi peste ruinele unui pod prăbușit. Aproximativ 10.000 de oameni trec zilnic pe acolo, cei mai mulți pentru a-și lua pensiile din teritoriile controlate de Ucraina.
În total, cel puțin 700.000 de oameni trec în fiecare lună prin cele cinci puncte dintre regiunile ocupate și cele controlate de Ucraina, iar în unele luni cifra poate ajunge către 1 milion (ceea ce înseamnă că circa 40.000 de oameni trec într-o zi normală de lucru). Lunar trec și 50.000 de vehicule, spun oficialii din Kramatorsk, orașul care a devenit capitala zonei din regiunea Donețk controlată de Ucraina.
La punctele de control cozile se pot prelungi multe ore (chiar și opt), controalele sunt stricte și nu de puține ori separatiștii cer mită sau controlează mult mai dur persoanele bănuite că sunt ostile regimului din așa-zisele „republici populare”. Au fost și cazuri în care oamenii au povestit că au fost obligați să arate smartphone-uri cu postările de pe rețele sociale pentru ca așa-zișii grăniceri să vadă dacă au de a face cu persoane ostile la adresa noilor autorități. La intrarea în zonele aflate sub controlul Kievului, grănicerii caută mai ales arme și muniții.
Teritoriile ocupate de ruși în estul Ucrainei, principalele orașe și cele cinci puncte de acces
–
Industria este muribundă, ridicarea pensiei este un risc uriaș
Peste 1,5 milioane de oameni și-au părăsit casele în acești ani și 488.000 dintre ei sunt înregistrați în regiunea Donețk controlată de Ucraina (mai ales la Kramatorsk, Mariupol, Slaviansk). Oamenii care s-au văzut nevoiți să plece s-au răspândit în toată Ucraina: la Kiev, Odesa, Harkov, Zaporojie, Dnipro, Lviv. Dar cei mai mulți au rămas în regiune.
În partea din Donețk controlată de Ucraina s-au mutat mai ales cei mai în vârstă care au fugit din zonele de ocupație, în timp ce tinerii au plecat în general mai adânc în teritoriul Ucrainei, spre vest.
Punct de control în zona Bakhmut (Foto: HotNews)
Înainte de ocupație, 6,5 milioane de oameni trăiau în cele două provincii (4,2 milioane în Donețk și 2,3 milioane în Luhansk). După trasarea liniei de contact în teritoriile controlate de insurgenți, au rămas 3,8 milioane de oameni (2,3 milioane în RP Donețk și 1,5 milioane în RP Luhansk).
Aproximativ 300.000 de pensionari trebuie să treacă așa-zisa graniță o dată la două luni pentru a-și ridica pensiile sau alte beneficii sociale, explică edilii din Kramatorsk, oraș care timp de aproape trei luni a fost deținut de rebeli, însă a fost eliberat în iulie 2014 de armata ucraineană. Kramatorsk este centrul administrativ al părții din Donețk Oblast controlată de Kiev.
Printre cei care trebuie să treacă linia de contact se numără și cei care trebuie să-și ridice indemnizația de veteran de război sau ajutorul pentru cele suferite din cauza accidentului de la Cernobâl. Dacă oamenii nu vin o dată la două luni, statul ucrainean nu mai plătește pensiile, decizia fiind luată după ce rudele multor oameni care au murit în teritoriile ocupate au continuat să primească pensia celui decedat, astfel că statul vrea să verifice dacă persoana este în viață.
Unul dintre simbolurile rupturii din Donbas ține de trenuri, capitol la care Ucraina stă mult mai bine ca România, investind în repararea liniilor și în trenuri noi. De la Kiev poți ajunge în sub șapte ore la Kostiantinivka, la 679 km depărtare, dar trenurile NU merg mai departe către Donețk, care se află la 65 km.
Cei care vor să ajungă cu transportul public în Teritoriile Ocupate trebuie să folosească microbuzele și să le schimbe la punctele de control. Însă o călătorie de 60 km care putea dura o oră și jumătate pe timp de pace poate acum dura multe ore și implică riscuri mari și stres.
Zona Donbas este celebră pentru minele sale și pentru uriașele întreprimderi metalurgice, dar cei cinci ani de război au pus la pământ industria care și așa suferise mai multe valuri de restructurări în regiune.
Intrarea în Slaviansk (Foto: HotNews)
„O mare problemă este că în teritoriile ocupate industria minieră este pe moarte, multe mine sunt închise, nu are nimeni grijă de ele și se umplu cu apă. Din această cauză, și minele din zona controlată de Ucraina au de suferit, nivelul apei crește și aici și problema este una de mediu și consecințele se vor vedea în viitor”, explică Oksana Holovko, șefa departamentului de investiții în oblastul Donețk.
Aici trebuie spus că datele Ministerului Industriei din Ucraina indică faptul că dintre cele 216 mine de cărbuni din regiune, 177 au fost pierdute de Ucraina fiindcă se găseau în zona ocupată de separatiști. Nu sunt date despre câte dintre aceste mine încă funcționează, însă informații ale sindicatului metalurgiștilor spun că doar 28 dintre minele din teritoriile ocupate mai funcționează.
Clădire bombardată în estul Ucrainei
Ucrainenii spun că se confruntă cu contrabandă la nivel macro, întrucât sunt amestecate cantități uriașe de cărbune extras din Donbas cu cărbune din Rusia, care apoi este exportat ilegal sub un fals steag rusesc.
„Când o navă este încărcată, cărbunele de la Rostov, din Rusia, este amestecat cu o cantitate mai mare de cărbune din Donbas. Rușii emit documente false ce confirmă că tot cărbunele este originar din Rostov și sunt sume uriașe în joc, sute de milioane de dolari ”, declara pentru Radio Free Europe Heorhy Tuka, ministru adjunct pentru Teritoriile Ocupate.
Apariția granițelor a dus și la ruperea legăturilor comerciale între companii. De exemplu, o companie care ar fi făcut un transport în sub două ore de la Kramatorsk către un client din Donețk nu mai poate avea nicio relație comercială cu clienți din teritoriile ocupate. Ucraina a impus în martie 2017 o blocadă ce interzice comerțul cu teritoriile ocupate, cu excepția celui în scop umanitar.
Stradă din Kramatorsk
„O mare problemă este că s-au rupt legăturile cu alte fabrici și cu diversele industrii care erau în regiunea Donețk și care sunt acum în teritoriile ocupate. Criza a lovit în mai multe moduri aici: primul a fost în 2013, când au pornit ostilitățile, apoi Rusia a impus sancțiuni și fabricile care exportau acolo au avut mult de suferit. Apoi un alt moment a fost când s-au rupt legăturile economice între teritoriile ocupate și cele deținute de Ucraina. (…) Însă multe industrii funcționează în oblastul Donețk și suntem pe locul doi sau trei în rândul regiunilor ucrainene la nivelul exportului; în doar trei ani, multe companii au reușit să se reorienteze și și-au găsit noi piețe de export, mai ales către UE”, spune Oksana Holovko.
Cale ferată în estul Ucrainei (Foto: HotNews)
Viața este cu atât mai grea cu cât contextul larg este nefavorabil: nici Ucrainei în general nu i-a mers bine în ultimul deceniu. PIB-ul a atins maximul de 183 miliarde dolari în 2013, pentru ca apoi să se prăbușească la 91 de miliarde în 2015, revenindu-și cât de cât la 130 miliarde dolari anul trecut.
Mai este o problemă: grivna (hryvnia, moneda națioanală) s-a devalorizat enorm. Spre exemplu, în 2010, cu 1 euro puteai cumpăra 9-10 grivne, iar pe parcursul lui 2014 cursul s-a depreciat de la 1 la 11, la 1 la 16. În prezent, 1 euro este 28 de grivne, dar la început de 2018 a fost și 35.
Când o țară se rupe, nici apa nu mai curge cum trebuie
Conflictul a afectat viața oamenilor ce trăiesc în zona controlată de Ucraina în cele mai diverse moduri. Oksana Holovko spune că există probleme cu alimentarea cu apă din cauza agresiunii rusești pentru că o bună parte din rețeaua de alimentare este situată lângă linia de contact sau dincolo de ea. Bombardamentele distrug des țevile, alimentarea cu apă fiind întreruptă frecvent.
Clădire administrativă în Kramatorsk (Foto: HotNews)
Problema este constantă și se caută surse alternative de apă, situația fiind mai gravă în Mariupol, oraș de jumătate de milion de locuitori, unde problemele cu apa devin critice. Oficialitățile de aici discută pentru a obține împrumuturi cu care să soluționeze problema.
În acești ani de război s-au acumulat datorii mari la compania de electricitate, fiind necesar curent electric pentru stațiile de pompare. În acest context, apa nu ajunge în cele mai îndepărtate părți ale regiunii. Datoria a apărut pentru că sunt furnizate serviciile de alimentare cu apă și către Teritoriile Ocupate, aceste servicii nefiind însă plătite.
Trei orașe esențiale și puțină istorie: sare, fotbal, cărbuni, mega-industrie
Când spui Donețk, românii se gândesc la Șahtiorul antrenat mulți ani de Mircea Lucescu, dar Donețk era al cincilea mare oraș al Ucrainei și cel mai mare centru industrial al regiunii. După cum veți putea citi mai jos, orașul a avut o istorie inedită, dar prezentul nu este prea grozav, numărul de locuitori scăzând de când este sub ocupație. Din Donețk este originar și fostul președinte Ianukovici, dar și săritorul cu prăjina Serghei Bubka. La Donețk și-a petrecut tinerețea și fostul președinte sovietic Nikita Hrușciov.
Donețk, Donbas și Doneț în Dicționarul Enciclopedic din 1964
Luhansk, al doilea mare oraș capturat de separatiști, număra jumătate de milion de locuitori și este cunoscut în Ucraina pentru fabrica de locomotive, iar în fosta URSS pentru echipa de fotbal Zorya, care a realizat o surpriză uluitoare în 1972, câștigând liga națională. Zorya joacă în sezonul actual din Europa League (și a jucat în ultimele patru sezoane), calificată fiind și FC Mariupol, oraș din Donețk Oblast, despre care veți citi mai jos.
Echipa Zarya Lugansk, campioană a URSS în 1972 (Foto: hertha-fuer-alle.de)
Tot în oblastul Luhansk și-a început cariera minerul Alexei Stahanov, cel care a dat numele mișcării stahanoviste – prin care propaganda sovietică îi preamărea pe muncitorii care depășeau cu mult norma.
Al treilea oraș important din cele două regiuni este Mariupol, port la Marea Azov, cu o populație de 450.000 de locuitori. A fost fondat de greci acum peste 200 de ani și oțelăriile sale procesau minereurile extrase din nordul oblastului Donețk. Separatiștii au încercat să captureze Mariupol, iar o rachetă trasă în oraș a omorât 30 de oameni în ianuarie 2015. Frontul este în prezent la sub 30 km de Mariupol, rebelii deținând orașul Novoazovsk.
Cum au apărut orașele Luhansk și Donețk
În 1795, un negustor scoțian pe nume Charles Gascoigne a construit în zona râului Luhan o fabrică de prelucrare a fierului, iar pe acel loc s-a dezvoltat puternic un secol mai târziu orașul Luhansk (Lugansk în rusă). În 1870 antreprenorul galez John Hughes a plecat cu mai multe nave din Țara Galilor și cu peste 100 de mineri, misiiunea primită de la ruși fiind să întemeieze o uzină metalurgică în zona luncii râului Doneț. În câțiva ani au ridicat ateliere feroviare, dar și topitorii pentru fier, iar în jur s-a constituit un mic oraș ce era locuit de țărani ruși. Acesta avea să devină Donețk, dar la început s-a numit Iuzivka, Iuzovka sau Hughesovka, de la numele galezului Hughes.
Făcând câțiva pași înapoi în trecut trebuie spus că primele foarte mici sate din regiunea Donbas au apărut abia în jur de 1650 (Slaviansk, Kramatorsk, Bakhmut), dar boom-ul demografic a venit după 1880, odată cu investițiile antreprenorilor din Europa de Vest și după construcția primelor căi ferate. Înainte de descoperirea resurselor uriașe de cărbuni, în zonă predomina industria sării.
Harta regiunii la început de secol XX (Atlas Istoric Universal, 1971)
Donbas a devenit cea mai importantă zonă industrială din Imperiul Rus la început de secol XX și orașele au crescut rapid prin venirea țăranilor ruși, dar și a celor din alte regiuni ale imperiului. Uzinele și minele au crescut mult și, deși condițiile de muncă erau grele și accidentele grave din mină erau frecvente, salariile erau printre cele mai bune din Imperiul Rus. Orașul a crescut fantastic, de la nici 30.000 de locuitori la 1900, la 100.000 trei decenii mai târziu și la 400.000 în 1939.
Estul Ucrainei a avut enorm de suferit în foametea Holodomor și datele oficiale arată că au murit peste 150.000 de oameni în oblasturile Donețk și Luhansk în 1932 și 1933 din cauza foametei cumplite.
Distrugeri făcute de naziști în Donbas în Al Doilea Război Mondial (foto din cartea Geschichte des Zweiten Weltkrieges, via Wikimedia Commons)
Donbas a fost o regiune „răsfățată” de propaganda sovietică. S-a spus că regiunea nu a putut fi îngenunchiată în Al Doilea Război Mondial și că este un simbol al rezistenței sovietice în lupta contra fasciștilor. Totuși, regiunea a suferit distrugeri grele în război, dar fabricile au fost reconstruite și, pe lângă minele de cărbuni, a contat mult industria grea (mai ales cea siderurgică și cea constructoare de mașini). În Donbas erau printre cele mai mari salarii din URSS.
După 1990, regiunea a avut mult de suferit, cum s-a întâmplat în multe zone est-europene cu industrie grea, și o parte din mine au fost închise, nivelul de trai scăzând drastic. Nu au lipsit nici accidentele, după 2000 fiind mai multe, cele mai grave având bilanțuri dure, de peste 30 de morți.
În acest context nu este de mirare și că propaganda rusă a atras oameni de partea sa, discursul fiind de genul: Rusia este un stat stabil, puternic și prosper, în timp ce Ucraina este în declin.
În oblastul Donețk s-a născut și Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei între 2010 și 2014, omul împotriva căruia s-a declanșat revoluția în 2014 din cauza incompetenței sale, a corupției generalizate din jurul său și a orientării pro-ruse. Tot din Donețk provine și Rinat Ahmetov, unul dintre cei mai controversați oligarhi ucraineni.
De precizat că atât datele demografice din 1899, cât și cele din 2001 arată pentru regiunile Donețk și Luhansk o majoritate a cetățenilor care se declară ucraineni. În același timp însă, rusa este limba maternă pentru două treimi dintre cetățeni. Foarte important de menționat este că la referendumul pentru independența țării – ținut în 1991 – în regiunile Donețk și Luhansk ponderea celor care au votat DA a fost de 84%.
Bani din Ucraina
Pe de altă parte referendumul din 2001 arată că Donețk este singurul mare oraș din Ucraina unde rușii sunt mai numeroși ca ucrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ucraineana. În Luhansk datele arată că ucrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori.
Cum este viața în teritoriile ocupate din Donbas
Ministerele de externe din mai multe țări pun regiunille Donețk și Luhansk pe același nivel de risc ca Siria, Irak sau Afganistan, din cauza situației volatile și a luptelor de la linia de contact.
Uliță în satul Mironivka, la câțiva km de linia frontului (Foto: HotNews)
În Teritoriile Ocupate din estul Ucrainei, cei care se deplasează o fac pe propria răspundere: autoritățile ucrainene nu mai au influență aici, iar ordinea este menținută de milițiile locale care, nu de puține ori, mai ales în 2014 și 2015, au reținut și interogat oameni. Au fost raportate și răpiri, dar situația pare să se mai fi calmat după 2016.
Cetățenii străini sunt sfătuiți să nu viziteze sub nicio foirmă regiunile Donețk și Luhansk, dar ucrainenii din zonă nu au încotro și trebuie să treacă des linia de contact, indiferent cât de dificil le este. Pentru sute de mii de oameni, realitatea este plină de pericole: sunt nevoiți să treacă des puncte de control cu soldați agresivi, aud din casele lor bombardamentele sau simt, zi de zi, cum viața se scumpește.
Actele eliberate de așa zisele autorități din „republicile populare” nu sunt recunoscute în Ucraina, băncile din Ucraina nu oferă servicii în teritorile ocupate și doar o rețea de telefonie mobilă poate fi folosită.
Rubla a înlocuit grivna ca monedă „oficială”, canalele TV ruse sunt prevalente și învățământul a căpătat orientarea din Rusia. În 2014, o parte dintre profesorii și studentii de la Universitatea din Donețk au fugit și au creat un campus la câteva sute de kilometri, în orașul Viniția. Mulți însă nu au putut fugi sau nu aveau bani să se mute într-o altă parte a țării, iar separatiștii au schimbat conducerea universității și orientarea programei. Mai mult, conducerea „republicii populare” a anunțat recent că diplomele de absolvire vor fi recunoscute de Rusia.
Liderii acestor republici populare vorbesc deseori despre integrarea economiei cu cea a Rusiei și despre tot mai multe servicii care sunt compatibile cu cele din Federația Rusă. Nu se știe cât de mare este susținerea financiară venită de la Rusia, dar multe surse spun că ar fi consistentă, din moment ce legăturile economice cu Ucraina sunt tăiate.
Nu este clar cât de mulți locuitori au plecat din Donețk (care avea 1 milion de locuitori) și nici din Luhansk (500.000 de locuitori), dar nivelul de trai acum este mai ridicat în Donețk decât în Luhansk, lucru valabil și înainte de 2014. În Luhansk, spre exemplu, sunt mari probleme cu serviciile de salubritate.
Totuși, puținele relatări indică faptul că șomajul a crescut puternic, lucru de înțeles dacă ne gândim că s-au rupt legăturile comerciale cu restul Ucrainei, crescând doar cele cu Rusia. Datele indică salariile foarte mici în sectorul public – 5.000 – 10.000 de ruble (70-140 euro/lună)
Că războiul este la câteva zeci de km se poate vedea în mici detalii în viața de zi cu zi: poți vedea convoaie militare pe străzi, prețurile au crescut, au dispărut multe dintre produsele ucrainene din magazine, seara se pot auzi bombardamentele, iar oamenii trebuie să intre în casă după ora 23:00, pentru că în multe locuri încă persistă starea de urgență.
Mariupol și marile probleme cu rușii
În partea de sud a oblastului Donețk economia a fost afectată de construcția uriașului pod de 19 km și 3 miliarde de euro pe care rușii l-au făcut peste strâmtoarea Kerci pentru a lega Crimeea de Rusia. Podul poate fi traversat de mașini încă de anul trecut, iar din decembrie, anul acesta, vor începe să circule și trenurile.
Financial Times și Bloomberg au scris recent că noul pod de peste strâmtoarea Kerci a afectat grav industria maritimă în porturile ucrainene Mariupol și Berdiansk de la Marea Azov. Rușii rețin navele care se îndreaptă spre aceste porturi și controalele durează zile, astfel că tot mai puține companii sunt dispuse să riște, iar activitatea a scăzut la jumătate. Estimările sunt că pierderile porturilor și regiunii ar fi de 400 de milioane de dolari pe fondul blocadei ruse.
UE a aplicat sancțiuni companiilor care au construit podul, despre care se spune că limitează și mai mult suveranitatea Ucrainei.
Oficialii din Kramatorsk spun că activitățile economice din portul Mariupol au fost grav afectate și o parte dintre antreprenori au fost siliți să își mute activitățile la Odesa, ceea ce le-a crescut cheltuielile și le-a micșorat profitul.
O parte dintre cei care au fugit din Teritoriile Ocupate s-au mutat la Mariupol și și-au deschis businessuri acolo, dar incertitudinea persistă, frontul este la 20-25 km de centrul orașului și uneori sunt și explozii în oraș.
–
Din aceeași serie:
INTERVIURILE HotNews.ro