The Guardian: Lumea a ignorat semnele prevestitoare – și acum Orientul Mijlociu e pe buza prăpastiei

Ostilitatea lui Donald Trump față de Iran și sprijinul pentru Arabia Saudită au făcut dintr-o situație delicată una explozivă, scrie Rador, citând The Guardian.

Ca un maelstrom furios învolburat de curenți potrivnici, criza din Golf crește în intensitate și forță distructivă aproape zi de zi. Duminică Donald Trump a declarat că SUA sunt „cu glonțul pe țeavă”, gata să replice la atacurile asupra unui complex petrolier din Arabia Saudită, în care, cred ele, a fost implicat Iranul. Însă clopotele de alarmă, la fel ca cele folosite de marinari pe ceață pentru a evita stâncile, răsună deja de luni de zile. În cea mai mare parte au fost ignorate. Factura descurajantă a multiplelor acte de superficialitate politică, exprimată în vieți și petrodolari, a ajuns acum la scadență.

E facil și convenabil să dai vina doar pe Iran, așa cum procedează uzual oficialii americani și britanici, fără dovezi concludente. Mai degrabă, calculele greșite în serie la nivelul Occidentului și la cel regional sunt cele care ne-au atras inevitabil în acest vârtej de temut.

Cum poate fi evitată catastrofa? Cine poate opri un derapaj într-un război mai amplu care ar putea înghiți rapid statele regionale, de la Israel și până la Arabia Saudită, și ar putea atrage și forțe americane, britanice, ba chiar și rusești? Indicii pot fi găsite în erorile care ne-au adus în acest punct. Răspunsurile, în caz că există, vor veni doar de la oameni de stat competenți, de acel gen care deocamdată atât de vădit lipsește.

Lucru care ne aduce, în primul rând, la Trump și Iran. Regimul de la Teheran e văzut ca o amenințare de către SUA încă de la revoluția din 1979. Însă Trump a fost cel care, cu abilitatea sa fără egal de a agrava situații oricum rele, a rupt acordul nuclear cu Iranul pe 8 mai 2018, a impus sancțiuni economice punitive și a provocat criza imediată. Ostilitatea lui i-a afectat pe cetățenii iranieni – dar nu și regimul.

Trump a greșit atât de stupid pentru că a preferat sfaturile fostului său consilier pe probleme de securitate națională, John Bolton, acum discreditat, în loc să asculte pledoariile personale ale lui Angela Merkel și Emmanuel Macron. Nu l-a ascultat nici pe amicul său, Boris Johnson, care în calitate de secretar de externe s-a repezit în ultimul moment până la Washington. Un rift nefast cu Europa s-a deschis în acea zi în chestiunea Iranului.

Conducerea învrăjbitoare și învrăjbită a Iranului s-a solidarizat, unită surprinzător chiar de Trump. Adepții liniei dure din armată și cler mută acum lupta – luptă pe care ei o văd ca fiind împotriva schimbării regimului de către SUA – pe terenul inamicilor, în principal saudiții și israelienii.

Vechi falii geopolitice au fost adâncite și inflamate cu nesăbuință. Orice politică de bun simț ar căuta o balanță a puterii între pretențiile Iranului șiit și cele ale Casei de Saud sunnite. Însă Occidentul – închizând ochii la decenii de autocrație neîndurătoare, misoginie legalizată și bigotism religios – a continuat să curteze Riadul și bogățiile sale corupătoare.

Aici Trump s-a aruncat din nou, și au rezultat unde de șoc. Nu s-a mulțumit să-și cimenteze alianța cu saudiții prin prima sa vizită în calitate de președinte în străinătate, și astfel Trump și-a făcut din prințul moștenitor Mohammed bin Salman noul său prieten cel mai bun. Atunci când jurnalistul dizident Jamal Khashoggi a fost asasinat de agenți saudiți, Trump s-a transformat în avocatul apărării. El chiar încearcă să-i vândă lui Salman tehnologie nucleară. Și atunci, ce ai crede tu, cititorule, dacă ai fi în locul Iranului?

Eșecul liderilor americani și britanici, printre alții, de a opri războiul dezastruos declanșat intenționat de Salman în Yemen a marcat o nouă etapă a acestei spirale descendente. Ignorând crime de război și ceea ce ONU a numit cea mai gravă catastrofă umanitară din lume, ei continuă să-i ofere arme, sfaturi și acoperire diplomatică Riadului.

Atunci când a început războiul civil din Yemen, în 2015, nu prea existau dovezi în privința unui sprijin militar activ din partea Iranului pentru rebelii Houthi. Însă acum, reacționând oportunist la războiul de uzură pornit de SUA, Gărzile Revoluționare ale Teheranului furnizează aparent – direct ori indirect – dronele, rachetele și minele navale folosite la atacarea câmpurilor petrolifere, aeroporturilor și petrolierelor saudite.

Ce rezultat! Să presupunem că l-am chestiona pe secretarul de stat american Mike Pompeo cu privire la acest extraordinar obiectiv american. Hei, Mike, cum faci să transformi o neînțelegere într-un război? Răspunsul lui: îți lovești adversarul până ajunge într-un colț din care nu mai are scăpare. Ce au crezut Trump, Bolton și directoarea CIA Gina Haspel că se va întâmpla atunci când SUA au rupt acordul nuclear? Se întâmplă că Iranul și-a reluat tocmai acele activități care-i alarmau în așa măsură.

Sau iată o întrebare pentru un alt om de stat celebru pe plan internațional: premierul israelian Benjamin Netanyahu. Încearcă deja Iranul să obțină arma nucleară, așa cum pretinzi tu – sau tacticile tale de presiune vor garanta, mai mult sau mai puțin, că într-adevăr o va obține? Și dacă o va obține, atunci acest lucru se va fi datorat cu siguranță, în mare măsură, zăngănitului tău necontenit de sabie. Cum poate face acest lucru ca Israelul să fie mai în siguranță?

Acest risc de conflagrație generală, agravat fie intenționat, fie de pura incompetență, planează acum asupra întregii regiuni. În numele respingerii Iranului, Israelul este angajat acum aproape zilnic în operațiuni militare clandestine împotriva forțelor aliate sau interpuse ale Teheranului din Liban, Irak și Siria – unde, spre rușinea tuturor, războiul civil încă face ravagii.

Și lucrurile stau chiar și mai rău de atât. Există informații din Kuweit cum că dronele care au lovit în weekend instalațiile petroliere din Arabia Saudită au survolat teritoriul țării, ceea ce poate însemna că ele au fost lansate de la baze ale milițiilor șiite din Irak. În acest război regional în curs de înfiripare, Israelul și saudiții sunt, de facto, în aceeași tabără. Guvernul irakian nu vrea să aibă nimic de-a face cu el. Dar, mulțumită vidului de putere lăsat în urmă de SUA după ocupația din 2003-2011, Teheranul are o influență considerabilă la Bagdad.

Ultimul lucru pe care și-l doresc irakienii este întoarcerea americanilor pentru a le folosi teritoriul ca avanpost într-un asediu mai amplu al Iranului. Însă Trump tocmai asta propunea anul trecut. Poate fi exclus acest scenariu? Nu pe de-a-ntregul. Și astfel rațiunea își ia zborul și maelstromul prinde putere. Acum e nevoie urgent de lideri competenți care știu cum să potolească o furtună înainte ca ea să apuce să-i aspire pe toți. (Articol de Simon Tisdall, Traducere: Andrei Suba)