Sari direct la conținut

Venezuela răspunde cu aceeași monedă la decizia statului El Salvador de a expulza diplomații venezueleni

HotNews.ro
Venezuela răspunde cu aceeași monedă la decizia statului El Salvador de a expulza diplomații venezueleni

Venezuela a expulzat diplomații din El Salvador, ca răspuns la aceeași acțiune luată de El Salvador sâmbătă, când diplomaților venezueleni li s-a cerut să părăsească țara, scrie BBC.

Diplomații din El Salvador au la dispoziție 48 de ore pentru a părăsi teritoriul Venezuelei.

Guvernul din El Salvador nu recunoaște legitimitatea președintelui Nicolas Maduro și a transmis că va primi o nouă echipă de diplomați care îl reprezintă pe liderul opoziției, Juan Guaido.

Autoritățile din Venezuela au eliberat o declarație prin care susțin că El Salvador „alimentează strategia nereușită a Statelor Unite de intervenție și blocaj economic împotriva poporului din Venezuela”. Potrivit declarației, președintele din El Salvador, Nayib Bukele, „asumă rolul tragic al pionului în politica externă SUA”.

Anunțând decizia de expulzare sămbătă, El Salvador a anunțat că „recunoaște legitimitatea președintelui actual, Juan Guaido, până la organizarea unor alegeri libere, în concordanță cu Constituția Venezuelei”.

Ambasadorul american în El Salvador, Ronald Johnson, a lăudat decizia. Într-un tweet, el a declarat că El Salvador se află „de partea corectă a baricadei, în criza din Venezuela”. ​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro