Sari direct la conținut

UE înăspreşte tonul faţă de Marea Britanie, cerând „garanţii” pentru un eventual acord post-Brexit

HotNews.ro
Brexit, Foto: Parlamentul European
Brexit, Foto: Parlamentul European

Uniunea Europeană a înăsprit tonul în relaţia cu Marea Britanie, semnalând că negocierile vor conduce la un „parteneriat economic echilibrat” doar dacă Londra va oferi „garanţii” privind condiţiile similare în materie de reglementare, scrie Mediafax.

„Obiectivul ar trebui să includă un ambiţios parteneriat economic, amplu şi echilibrat, atât timp cât există garanţii suficiente privind condiţii egale”, arată, conform agenţiei Reuters, un proiect de document elaborat de ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene înaintea unei reuniuni a Consiliului UE programată la sfârşitul lunii februarie, prin care vor fi stabilite liniile negocierilor cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit.

Potrivit proiectului, UE va solicita clauze similare în relaţia cu Marea Britanie în domeniul transporturilor, serviciilor financiare şi în alte sectoare.

În plus, Bruxelles-ul intenţionează să ceară returnarea unor elemente culturale preluate ilegal de Marea Britanie. „Părţile vor trebui să abordeze şi problemele referitoare la returnarea ori restituirea în ţările de origine a obiectelor culturale luate ilegal”, se arată în proiectul de document.

David Frost, negociatorul britanic pe tema Brexit, a declarat luni seară că Marea Britanie nu va accepta condiţiile similare în materie de reglementare stabilite de Uniunea Europeană, subliniind că ţara sa este „independentă”, deşi UE a avertizat că nu va oferi concesii Londrei în relaţiile bilaterale. „A crede că noi am putea accepta supravegherea UE asupra aşa-numitei problematici de egalitate pur şi simplu ignoră ceea ce facem noi”, a declarat David Frost, consilierul premierului Boris Johnson pentru Afaceri Europene, într-un discurs rostit luni seară la Universitatea Liberă din Bruxelles. „Nu este vorba de o simplă poziţie de negociere care s-ar putea modifica sub presiuni, este vorba de ideea întregului proiect”, a adăugat David Frost.

Monitorizarea de către UE a legislaţiei britanice ar intra în contradicţie cu principiile fundamentale ale unui „stat independent”, a argumentat David Frost.

David Frost a subliniat că negociatorii vor trebui să „construiască” pe alte modele de acorduri comerciale semnate de Uniunea Europeană. „Aducem în aceste negocieri nu doar poziţionări tactice, ci bazele a ceea ce înseamnă să fii un stat independent. În centrul viziunii noastre este abilitatea de a stabili legi care ne convin, un drept pe care îl are orice alt stat care nu face parte din UE”, a insistat David Frost.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat că Bruxelles-ul şi Londra se îndreaptă spre o confruntare puternică. „În materie de probleme comerciale şi în privinţa viitoarelor relaţii, ne vom sfâşia reciproc. Dar aşa este în negocieri, fiecare parte îşi va apăra interesele proprii. Sperăm să ajungem cât mai rapid posibil la un acord, deşi sunt multe subiecte şi vom avea de gestionat probleme serioase”, a declarat Jean-Yves Le Drian duminică, la Conferinţa pentru Securitate de la München.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro