Atlantic: Următorul candidat favorit al provocatorilor ruşi

Un videoclip cu o ceartă în faţa unei case din Dallas, filmat în primăvara trecută, a devenit repede viral sub titlul „o femeie rasistă spune ce-o să ne facă dacă vindem alimente în Dallas când o să avem permis”. (În clip apar nişte comerianţi mexicani de taco, n. red). În câteva săptămâni, clipul a strâns 170.000 de vizualizări.

Aceasta este noua faţă a propagandei ruseşti. În 2016, Kremlinul a investit la greu în bancuri şi reclame pe Facebook, menite să sporească neîncrederea americanilor în sistemul electoral şi să-i învrăjbească. Dar acum, la aproape patru ani după un preşedinte a cărui retorică duşmănoasă şi ale cărui politici au provocat furia oamenilor în materie de rasă, inegalitate şi chiar în privinţa propriei preşedinţii, guvernul rus încă se mai amestecă, dar nu mai trebuie să se arate atât de inventiv. Cearta din videoclip, izbucnită din cauza unei camionete care vindea taco mexican, nu a fost creată în vreun atelier din Sankt Petersbuirg. Imaginile au înfăţişat un incident real, „made in America”, iar tot ce a trebuit să facă Rusia a fost să-şi trimită provocatorii pe Twitter.

Acum, spre norocul ruşilor, cei doi favoriţi în cursa pentru preşedinţie, Donald Trump şi Bernie Sanders, sunt la fel de contestaţi, dar amândoi sunt candidaţii pe care provocatorii ruşi au căutat să îi promoveze în 2016, după cum a constatat consilierul special Robert Mueller. De această dată, terenul democraţilor este destul de aglomerat, dar nu are niciun candidat arţăgos de talia lui Hillary Clinton pe care să îl poată da la sfâşiat. Dacă alegerile ajung în cele din urmă să însemne o confruntare între Trump şi Sanders, e garantat că unul dintre candidaţii preferaţi de Kremlin în 2016 va câştiga. Ei se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al ideologiei, dar amândoi sunt aproape la fel de potriviţi pentru a răspunde intereselor Kremlinului, amândoi fiind contestaţi acasă şi amândoi încurajând reţinerea Statelor Unite faţă de străinătate. Atât Sanders, cât şi Trump susţin că vor ca Statele Unite să-şi reconcentreze atenţia spre sine – un mesaj care cu siguranţă este pe placul multor americani. Dar asta nu înseamnă că maşinăria propagandei ruseşti se încetineşte, ci că ea are acum un nou obiectiv, potrivit The Atlantic, citat de Rador.

Darren Linvill, profesor la Universitatea Clemson care a studiat operaţiunile serviciilor de informaţii ruseşti, mi-a spus: „Sisteme de felul acesta nu sunt pe cale să se oprească pentru că raţiunea lor de-a fi nu mai există. Ele îşi găsesc noi motive ca să existe”. În cazul de faţă, profitând de succesele lor din 2016 şi adâncind vrajba în Statele Unite.

Linvill mi-a oferit o listă cu motivele pentru care Kremlinul încă mai vrea să se amestece în politica SUA, deşi noi ne descurcăm deja atât de bine în tentativele de a ne învrăjbi între noi. Obictivele Rusiei vizează scăderea prezenţei la urne şi dificultăţi mai mari de a guverna pentru eventualul câştigător, stârnind îndoieli cu privire la procesul electoral.

S-ar putea ca, totuşi, Kremlinul să îl mai prefere încă pe Trump, fie şi numai pentru faptul că liderii ruşi ştiu deja la ce să se aştepte de la el, afirmă Alina Poliakova, şefa Centrului de Analiză a Politicii Europene. The New York Times a relatat ulterior că, într-un raport de săptămâna trecută, oficiali ai serviciilor de informaţii i-au informat pe congresmeni că, într-adevăr, Rusia se amestecă din nou în ajutorul lui Trump. Raportul nu precizează şi cum o face. În ceea ce îl priveşte, Sanders a declarat că amestecul ruşilor este „inacceptabil” şi a sprijinit sancţiunile impuse ţării, dar el a votat totodată împotriva unei legi care le-ar impune ruşilor asemenea sancţiuni, pe motiv că ele vizau şi Iranul. Oricum ar fi, „nişte State Unite încurcate în propriile probleme interne şi care nu sunt în relaţii cu lumea sunt în beneficiul Mocovei”. Şi aici intervine videoclipul despre care vorbeam mai sus.

Tocmai americanii sunt acum principalii furnizori ai materialelor pe care presupuse contacte de pe internet ale Rusiei le folosesc pentru a spori nemulţumirile înaintea alegerilor din SUA, dându-i astfel Rusiei mână liberă ca să le amplifice cât mai mult. Linvill a constatat că provocatorii ruşi şi-au schimbat tactica devenind mai degrabă „curatori decât creatori”, dar având acelaşi scop, respectiv, acela de a-i învrăjbi pe americani. „Ruşilor le plac mult asemenea videoclipuri, pentru că ele ne fac să ajungem tot mai dezgustaţi unii de alţii”, spune el. Împreună cu un coleg, el a depistat mesaje devenite virale despre incidentul din Dallas, mesaje care duc la nişte conturi din Rusia pe care de atunci Twitter le-a suspendat.

Statele Unite nu au nevoie de ruşi ca să-şi erodeze încrederea în alegeri – evenimentele din Iowa „s-au descurcat” foarte bine, făcându-l pe şeful de campanie al preşedintelui să se întrebe pe Twitter dacă nu cumva primarele de acolo au fost „trucate”. Trump este deopotrivă cauza şi efectul lipsei de încredere a americanilor în instituţii, o neîncredere pe care ele au încurajat-o, referindu-se frecvent la „statul retras în sine”. Iar Sanders sprijină şi el criticile la adresa elitelor politice şi economice, promovate şi de conturile de pe internet ce au legături cu Rusia.

Chiar dacă, în virtutea dezbinării lor pe plan politic, Statele Unite i-au făcut Rusiei treaba oarecum mai uşoară, asta a îngreunat totuşi operaţiunile ruseşti pe alte planuri. Ancheta lui Mueller şi examinările din Congres i-au făcut pe oameni să fie mai conştienţi de mişcările Rusiei începând din 2016. Platformele de socializare precum Twitter sau Facebook au început să suspende tot mai multe conturi suspecte, ajungând până într-acolo încât să suspende din greşeală şi mesajele mai incitante ale unor persoane reale.

Şi totuşi, deşi Graham Brookie, directorul de la Digital Forensic Research Lab din cadrul organizaţiei Consiliul Atlantic, nu a dorit să subestimeze pericolul amestecului Rusiei, el a susţinut că dezinformarea internă americană e cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Despre ruşi el a spus: „Ei pot băga mingea în poartă, spunând: ‘misiune îndeplinită'”.

Articol de Kathy Gilsinan, The Atlantic (preluare Rador)