Jailbreak: Cel puțin 24 de persoane au murit după o evadare ca în filme la o închisoare din Afganistan
O bătălie între luptători ai Statului Islamic și forțele de securitate afgane a avut loc timp de mai multe ore luni în orașul Jalalabad din estul Afganistanului, cel puțin 24 de persoane pierzându-și viața după ce un asalt nocturn al militanților islamiști a rezultat într-o evadare în masă, relatează Reuters.
Atacul a început duminică seara cu detonarea unei bombe plasate într-o mașină aflată la intrarea închisorii, numeroase alte explozii fiind auzite după ce luptătorii SI au deschis focul asupra gardienilor.
În jur de 30 de militanți au fost implicați în atacul asupra închisorii în care 2.000 de deținuți erau încarcerați, potrivit unui oficial local.
Cel puțin trei militanți au fost uciși în timpul atacului inițial și al luptei care a durat pe tot parcursul nopții iar 21 de civili și membri ai forțelor de securitate și-au pierdut de asemenea viața, alți 43 fiind răniți, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernatorului local.
Poliția a fost nevoită să trimită ofițeri pentru a recaptura prizonierii evadați în timpul luptelor haotice și a anunțat că până luni după-masa 1.000 de deținuți au fost prinși, fără a menționa câți se află încă în libertate.
Forțele speciale afgane au sosit la fața locului pentru a susține poliția iar civilii au fost evacuați din zonele din apropierea penitenciarului în care talibani și luptători ai Statului Islamic erau încarcerați alături de deținuți de drept comun.
„Întregul oraș Jalalabad se află sub stare de asediu, magazinele sunt închise”, a precizat un oficial local, adăugând că orașul „este complet gol”.
Statul Islamic a revendicat atacul care a avut loc la o zi după ce agenția de informații afgană a anunțat că forțele speciale au ucis un comandant important al grupării teroriste în apropierea orașului Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar din estul țării.
Un raport al Națiunilor Unite publicat luna trecută estima că în jur de 2.200 de luptători ai Statului Islamic se află în Afganistan și că deși organizația teroristă se află în retragere aceasta este în continuare capabilă de montarea unor atacuri semnificative.
Citește și: