Analiză După Hong Kong, China dorește rezolvarea „problemei taiwaneze”
La scurt timp după ce China a impus noua lege a securității naționale în Hong Kong, eliminând practic autonomia orașului, un jurist proeminent al Beijingului a lansat un avertisment agresiv: legea nu a fost menită doar să suprime protestele din Hong Kong ci să trimită un mesaj clar Taiwanului și Washingtonului, scrie The Guardian.
Prevederile folosite să elimine opoziția și reprime protestele din Hong Kong ar putea fi un tipar pentru a aborda „problema taiwaneză”, a afirmat Tian Feilong, profesor asociat la Facultatea de Drept a Universității din Beijing și director al Asociației Chineze de Studii pentru Hong Kong și Macao.
„Cred că în viitor ai putea doar schimba numele legii securității naționale pentru Hong Kong și să o denumești în schimb ‘legea securității naționale pentru Taiwan’”, afirmă Tian.
Pentru a implementa o lege a securității naționale în Taiwan, Beijingul ar trebui prima dată să preia controlul militar asupra insulei, aceasta având propriul guvern de la sfârșitul războiului civil din China în 1949.
O invazie a părut puțin probabilă în ultimii 70 de ani, atât fiindcă armatei chineze i-a lipsit capacitatea militară de a lua cu asalt o insulă apărată cu armament american avansat cât și pentru că Beijingul s-a temut de o reacție
internațională în urma unei astfel de mutări.
„Lupii războinici” ai Chinei
Însă din 2013 președintele chinez Xi Jinping a demarat un program masiv de reformă militară, mărind nivelul investițiilor în arme de ultimă generație dar și restructurând componența învechită a forțelor armate care tradițional privilegia armata în detrimentul marinei și forțelor aeriene, ambele necesare pentru invadarea unei insule.
„Să poți să navighezi înspre Taiwan și să-l ocupi [cu forța]…va fi posibil, pentru prima dată în istoria Chinei”, afirmă dr. Oriana Skylar Mastro, o cercetătoare specializată în forțele militare chineze și politici de securitate de la Universitatea Stanford.
Analiștii chinezi i-au spus lui Mastro că Armata Republicii Populare Chineze ar putea avea capacitatea să lanseze o invazie a Taiwanului într-un an sau doi. Ea și alți experți din Statele Unite cred că data reală va fi însă mai apropiată de sfârșitul deceniului, poate 2028.
„Chiar dacă te gândești că China nu va face aia [invazia], cu siguranță va schimba calculele știind că are opțiunea respectivă”, afirmă Mastro, adăugând că „aș argumenta că probabil își va asuma mai multe riscuri, va fi puțin mai agresivă”.
Xi a renunțat deja la precauția în relațiile externe, o politică veche de decenii inspirată de un aforism favorit al fostului lider chinez Deng Xiaoping: „Ascunde-ți puterea, așteaptă și vezi”.
Deng, care a implementat largi reforme pro-piață, argumenta că Beijingul nu își permite tensiuni pe plan internațional și ar trebui să evite acțiunile agresive până când economia își va revenii după ravagiile maoismului.
Acum, Xi, care conduce a doua cea mai mare economie a lumii, urmărește o politică externă agresivă care emite pretenții teritoriale la granița cu India în vest și în Marea Chinei de Sud în est.
Ho-fung Hung, profesor de economie politică la Universitatea Johns Hopkins, nu crede că o invazie a Taiwanului este iminentă însă afirmă că legea securității naționale din Hong Kong a trimis un mesaj foarte clar cu privire la planurile pe termen lung ale Chinei.
„Legea securității naționale din Hong Kong este foarte importantă pentru a arăta că Beijingul este pregătit să sfideze indignarea internațională”, declară acesta, adăugând că „va fi un fel de avertisment pentru Taiwan: Nu credeți că Beijingul nu va întreprinde acțiuni militare. Nu credeți că ne vom teme de reacția internațională”.
„Reunificarea” Taiwanului
Taiwanul s-a bucurat de o independență de facto de la încheierea războiului civil chinez în 1949 când armata naționalistă Kuomintang s-a refugiat pe insulă. Chiang Kai-she, liderul forțelor naționaliste, a condus timp de mulți ani un regim dictatorial, visând la recucerirea Chinei continentale.
Însă în 1987 autoritățile taiwaneze au demarat un proces lent de democratizare, insula devenind de atunci o democrație liberală robustă, fiind singurul loc din Asia care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex și a cărui populație se identifică tot mai mult ca taiwanezi în loc de chinezi.
Dar Beijingul nu a renunțat niciodată la ideea folosirii forței militare pentru a readuce insula sub controlul direct al Chinei și Xi a făcut cât se poate de clar în ultimii ani că „reunificarea” Taiwanului este un obiectiv cheie pentru regimul comunist.
În ultimele luni înalți oficiali chinezi au folosit o retorică neobișnuit de agresivă pe fondul escaladării tensiunilor cu Statele Unite și captării atenției internaționale de către pandemia de COVID-19. A existat de asemenea o intensificare a provocărilor militare din partea Chinei, printre acestea numărându-se incursiuni în spațiul aerian taiwanez și exerciții militare în apropierea apelor teritoriale ale insulei.
Ultima provocare a venit în timpul unei vizite în Taiwan a secretarului de stat american pentru relații economice, Keith Krach, Armata Republicii Populare Chineze trimițând 40 de avioane peste linia mediană a strâmtorii Taiwan, o linie de demarcație în general respectată de ambele părți până când China a început încălcarea cu regularitate a acesteia începând de anul trecut.
„Hong Kong este o oglindă a viitorului nostru dacă Taiwan va deveni parte a Chinei”, a declarat Wang Ting-yu, președintelui comitetului taiwanez pentru relații externe și apărare, acesta subliniind că „trebuie să ne protejăm securitatea națională”.
Însă cuvintele lui Wang sună mai mult a bravadă politicianistă decât o evaluare a unui analist militar. Timp de decenii Taiwanul a fost protejat de arme sofisticate pe care Washingtonul le-a vândut insulei – doar în ultimii ani în valoare de 23 de miliarde de dolari – și de perspectiva asistenței din partea flotelor și bazelor militare americane din regiune în cazul unei invazii.
Forțele armate taiwaneze sunt ca David în fața lui Goliat: Taiwanul are mai puțin de o cincime din avioanele Chinei, o zecime din personalul militar activ și 0,1% din rachete.
Detaliile ajutorului militar american pentru insulă nu au fost niciodată enunțate public. Washingtonul a îmbrățișat în schimb o politică de „ambiguitate strategică” care urmărește să descurajeze China din a ataca Taiwanul și Taiwanul din a provoca o agresiune militară din partea Beijingului.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro