Sari direct la conținut

Danemarca a interzis sexul fără consimțământ explicit, acesta va fi considerat viol

HotNews.ro
Danemarca a interzis sexul fără consimțământ explicit, acesta va fi considerat viol

Danemarca și-a înăsprit joi legile împotriva violului, incriminând sexul fără consimțământ explicit, anunță Reuters.

Noua lege adoptată de parlament a lărgit circumstanțele care pot constitui viol. Sub vechea legislație procurorii erau nevoiți să arate că violatorul a folosit violența sau că a atacat o persoană care nu i-a putut opune rezistență.

„Acum, ca să fie clar, dacă ambele părți nu își exprimă consimțământul, atunci este viol”, a declarat ministrul justiției danez Nick Haekkerup.

O lege similară a fost introdusă în Suedia și a dus la o creștere de 75% a condamnărilor pentru viol.

În jur de 11.400 de femei sunt violate sau sunt victime ale unei tentative de viol anual în Danemarca, potrivit datelor ministerului justiției din această țară.

Amnesty International afirmă că Danemarca a devenit a 12-a țară din Europa care recunoaște sexul non-consensual drept viol.

„Este o zi măreață pentru femeile din Danemarca care trimite la coșul de gunoi al istoriei legile depășite și periculoase privind violul și ajută la încheierea stigmatului larg răspândit și impunității endemice pentru această infracțiune”, a declarat Anna Blus de la centrul pentru drepturile femeilor al Amnesty.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro