Coreea de Sud a înregistrat în 2020 mai multe decese decât nașteri pentru prima dată în istorie
Coreea de Sud a înregistrat în 2020 mai multe decese decât nașteri pentru prima dată în istorie pe fondul scăderii continue a natalității și a incertitudinilor cauzate de pandemia de COVID-19, anunță CNN.
Autoritățile de la Seul se confruntă cu o criză demografică în desfășurare de ani de zile, rata fertilității a țării – numărul mediu de copii născuți de o femeie în cursul vieții sale – atingând în mod repetat noi minime istorice și fiind una dintre cele mai mici din lume.
În același timp populația Coreei de Sud continuă să îmbătrânească, trimițând țara într-un declin demografic accentuat. Însă datele pentru anul trecut publicate de ministerul de interne de la Seul par și mai alarmante.
Coreea de Sud a înregistrat doar 275.815 de nașteri, un nou minim istoric, și 307.764 de decese, în creștere cu 3,1% față de anul anterior.
Aceasta este prima dată când țara asiatică a trecut de „pragul decesului populației”, atunci când numărul de decese depășește nașterile, și când populația totală a scăzut, potrivit unui comunicat remis de ministerul de interne sud-coreean.
Datele arată de asemenea că populația continuă să îmbătrânească rapid: 32% din sud-coreeni au în jur de 40 și 50 de ani și aproape un sfert peste 60.
„Declinul constant al ratei nașterilor arată că aceasta rămâne o problemă majoră în Coreea”, mai afirmă ministerul de interne sud-coreean, adăugând că „este nevoie de o schimbare fundamentală a politicilor legate de asistența socială, educație și apărarea națională”.
Comunicatul nu a defalcat decesele în funcție de cauza lor și rolul jucat de pandemia de COVID-19 în influențarea cifrelor de anul trecut.
Coronavirusul a provocat moartea a 981 de persoane în Coreea de Sud, potrivit ultimelor date ale Universității John Hopkins.
Însă experții coreeni au avertizat anterior că pandemia ar putea afecta atât numărul deceselor cât și cel al nașterilor deoarece ar putea descuraja cuplurile să întemeieze o familie.
Potrivit unui raport publicat în luna decembrie de Banca Centrală de la Seul, pandemia a provocat mai multă nesiguranță privind locul de muncă și veniturile în special în rândul adulților tineri de 20-30 de ani, având potențialul de a le afecta decizia de a face un copil.
Anxietățile economice și personale ar putea duce de asemenea la amânarea întemeierii unei familii, potrivit aceluiași raport care a avertizat de asemenea că în curând sud-coreeni ar putea deveni cea mai îmbătrânită populație din lume.
Și alte țări cu o rată scăzută a fertilității s-au confruntat cu adâncirea dificultăților demografice în timpul pandemiei.
Japonia, care la rândul ei se confruntă de ani de zile cu rate ale natalității scăzute și o populație în îmbătrânire, ministrul japonez pentru combaterea declinului demografic, Tetsushi Sakamoto, afirmând că pandemia ar putea descuraja femeile din a rămâne gravide și întemeia familii.
Declinul populației din Japonia și Coreea de Sud are cauze similare, una dintre cele mai importante fiind etica privind munca extrem de solicitantă care face foarte dificilă balansarea unei cariere cu viața de familie.
Citește și: