Sari direct la conținut

VIDEO Kamala Harris a ales pentru Ziua Inaugurării creaţii ale unor designeri americani de culoare

HotNews.ro
Kamala Harris, inaugurare, Foto: Captura
Kamala Harris, inaugurare, Foto: Captura

Vicepreşedintele ales Kamala Harris a ales pentru Ziua Inaugurării să poarte vestimentaţii de Christopher John Rogers şi Sergio Hudson, potrivit CNN. Soţul vicepreşedintelui poartă un costum Ralph Lauren.

Christopher John Rogers este un tânăr designer de culoare, din Baton Rouge care trăieşte în New York. Sergio Hudson este un creator de culoare din Carolina de Sud.

Ea a purtat o vestimentație de culoare mov, ca omagiu adus lui Shirley Chisholm, prima femeie afro-americană care a candidat la preşedinţie.

Kamala Harris a depus jurământul în faţa primului judecător hispanic din istoria Curţii Supreme, Sonia Sotomayor, pe două biblii – una care i-a apaţinut lui Thurgood Marshall, primul judecător de culoare de la Curtea Supremă a Statelor Unite, şi alta care a aparţinut unei prietene de familie, Regina Shelton, pe care a descris-o ca a doua mamă a ei.

Numărul pe februarie al revistei Vogue, cu Kamala Harris pe copertă, considerată prea „relaxată”, a stârnit polemici. Revista va edita un nou tiraj cu o fotografie diferită, considerată mai „demnă” de viitorul vice-preşedinte al SUA.

În Ziua Inaugurării, multe femei din toată ţara vor celebra reuşita vicepreşedintelui ales Kamala Harris de a deveni prima femeie care deţine această funcţie purtând perle. Grupul „Wear Pearls pe 20 ianuarie” de pe Facebook are miercuri peste 450.000 de membri, potrivit revistei People.

Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, fost senator de California, intră în istorie drept prima femeie, prima femeie de culoare şi prima femeie cu origini asiatice care ocupă funcţia de vicepreşedinte al SUA. (Sursa: News.ro)

CITEȘTE ȘI:Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte al Statelor Unite, intră în istorie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro