De cine afirmă Joe Biden că îi amintește regina Elisabeta a II-a
Președintele american Joe Biden a vorbit cu afecțiune despre regina Elisabeta a II-a după ce a servit ceai cu aceasta la Castelul Windsor, relatează Insider.
„Am avut o plimbare lungă, ea a fost foarte generoasă. Nu cred că s-ar simți insultată dar mi-a amintit de mama mea, în ceea ce privește aspectul ei și generozitatea”, le-a declarat Biden reporterilor înainte de a urca la bordul Air Force One pentru a zbura la Bruxelles.
Biden și prima doamnă Jill Biden au fost invitați la Castelul Windsor, reședința oficială a reginei aflată la doar 32 de kilometri distanță de Londra, după summitul G7 din Cornwall.
Elisabeta a II-a i-a întâmpinat pe 13 iunie pe soții Biden într-un careu al castelului unde cuplul a fost salutat de Primul Batalion de Grenadieri ai reginei.
Biden a afirmat că monarhul britanic i-a pus întrebări cu privire la alți câțiva lideri mondiali în timpul întrevederii.
„A vrut să știe cum sunt cei doi lideri cu care – cu cel care urmează să mă întâlnesc, domnul Putin – și a vrut să știe despre Xi Jinping”, a relatat Biden care urmează să se întâlnească miercuri cu Vladimir Putin la Geneva.
Președintele american le-a spus de asemenea reporterilor că a invitat-o pe regină la Casa Albă dar nu a precizat dacă aceasta a acceptat pe loc invitația.
Potrivit The Guardian, regina Elisabeta a II-a și Joe Biden s-au mai întâlnit odată în 1982 când actualul președinte american era senator în Congresul de la Washington.
Regina s-a întâlnit cu 13 președinți americani în exercițiu în timpul domniei sale de 69 de ani. Singurul președinte al SUA cu care Elisabeta a II-a nu s-a întâlnit a fost Lyndon Johnson care însă s-a întâlnit cu sora reginei, Margareta, în 1965.
Citește și: