Aeroportul din Catania, închis temporar după o nouă erupție a vulcanului Etna
Aeroportul din Catania a fost închis miercuri după erupţia vulcanului Etna, care a acoperit pista cu cenuşă, au informat reprezentanţii aeroportului, potrivit DPA și Agerpres.
Niciun avion nu poate decola sau ateriza în această dimineaţă, a precizat aeroportul. Pe orarul zborurilor numeroase conexiuni figurau ca întârziate.
Etna a erupt în mod repetat în ultimele săptămâni, însă relatările despre pagube majore sau persoane rănite sunt rare. Ocazional au loc căderi de cenuşă, iar geamurile se sparg uneori când erupţiile zguduie zona.
Cu o înălţime de 3.300 de metri, Etna a expulzat lavă şi cenuşă în ultimele zile, în principal din craterul său sud-estic, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.
Norii de cenuşă s-au ridicat la 5-10 kilometri înălţime, măsurând de la nivelul mării, potrivit institutului citat.