Sari direct la conținut

Germania impune obligația generală de testare COVID la intrarea în țară din zonele cu mutații virale

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Noile reglementări pentru cei care vin în Germania din străinătate urmează să intre în vigoare în acest weekend. Oricine călătorește din zone cu mutații virale, chiar daca a fost vaccinat, trebuie să treacă și printr-un test Covid. Regulamentul a fost adoptat de cabinetul federal vineri și se va aplica începând de duminică, 1 august, prezumtiv până la sfârșitul anului.

Decizia a fost luată joi după-amiază, în consens, în cadrul unei ședințe a secretarilor de stat din ministerele implicate și adoptată vineri de către cabinetul federal.

Potrivit acestui acord, nu numai călătorii veniți pe calea aerului, ci și persoanele care vin în Germania cu mașina, trenul sau pe apă vor trebui să facă un test la intrarea în țară, relatează Handelsblatt.de. Acest test obligatoriu este deja în vigoare pentru cei care sosesc cu avionul.

Conform consultărilor recente, copiii ar trebui să fie supuși testării obligatorii doar de la vârsta de doisprezece ani, și nu, după cum s-a discutat anterior, de la șase ani.

Obligația de a testa

Potrivit recentului proiect, pe viitor toți cei care intră în Germania, începând de la vârsta de 12 ani, trebuie să aibă un certificat de test negativ, dovada trecerii prin boală sau dovada unei vaccinări complete – indiferent de unde și pe ce cale intră aceștia în țară.

La intrarea dintr-o zonă cu variante de virus îngrijorătoare e necesară testarea, dovada vaccinării sau a recuperării în urma bolii nefiind suficientă. Brazilia și Africa de Sud sunt în prezent zone cu variante de virus.

În străinătate, costurile legate de testarea rapidă sau PCR sunt plătite din propriul buzunar, nu de către asigurările de sănătate germane.

Controale

În general, dovezile ar trebui să fie purtate la intrare și prezentate în caz de verificări „aleatorii” făcute de către autorități, se menționează în proiect. Nu există planuri de verificare a tuturor persoanelor care intră în țară, direct la frontieră.

Dacă se călătorește cu o companie de transport, cum ar fi o companie aeriană, dovezile trebuie prezentate la cerere, înainte de decolare. Această măsură s-a aplicat deja în cazul pasagerilor aerieni.

În traficul feroviar transfrontalier, acest lucru va trebui să fie posibil și în timpul călătoriei.

Cazuri speciale

Proiectul prevede reglementări speciale pentru navetiștii transfrontalieri și călătorii scurte în cadrul traficului transfrontalier. Testul obligatoriu ar trebui să li se aplice numai dacă provin din zone cu risc.

Pentru transfrontalierii care nu au fost vaccinați și cei care nu au trecut prin boala Covid-19, un certificat de testare ar urma să fie solicitat doar de două ori pe săptămână, iar nu pentru fiecare intrare în Germania.

Zonele de risc

Potrivit proiectului, sunt planificate modificări și în clasificarea regiunilor internaționale cu risc mai mare. Pe viitor vor exista doar două categorii, în loc de trei: zone cu risc ridicat și zone cu variante de virus. Regiunile cu un număr deosebit de mare de cazuri ar trebui considerate zone cu risc ridicat. Un indiciu al acestui fapt ar fi o incidență la șapte zile de „semnificativ mai mult de 100”, dar ar trebui luați în considerare și alți factori, cum ar fi rate scăzute de testare sau multe cazuri de spitalizare. Totodată, este eliminat nivelul unei zone de risc „simplu”, cu peste 50 de infecții noi raportate la 100.000 de locuitori, în șapte zile. Până în prezent a existat și un nivel intermediar al „zonelor cu incidență ridicată”, cu o incidență la șapte zile mai mare de 200.

Carantină

Conform propunerilor pentru zonele cu risc ridicat, persoanele care nu au fost vaccinate și care nu au trecut prin boală trebuie să fie carantinate timp de zece zile, imediat după intrare sau întoarcerea în țară. Carantina se poate încheia cel mai devreme în a cincea zi, în urma unui test cu rezultat negativ.

Cerința inițiala de teste PCR în locul testelor rapide se pare ca nu va fi aplicată, nici în viitor.

Pentru copiii sub vârsta de 12 ani, carantina ar urma să se încheie după a cincea zi de la intrarea în țară. La întoarcerea din zonele cu variante de virus, se impun și pe viitor 14 zile de carantină la domiciliu.

Înregistrare

Obligația de a completa o înregistrare electronică de intrare ar urma să rămână in vigoare. Întrucât, conform proiectului, categoria „zonei de risc simplu” nu ar trebui să mai existe în viitor, mai puține persoane urmează a se supune acestei reglementări.

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), infecțiile cu coronavirus din timpul călătoriilor joacă un rol din ce în ce mai mare în procesul de infectare din Germania.

În raportul său săptămânal din 29 iulie, RKI menționează Spania, Turcia, Țările de Jos, Croația și Grecia drept surse frecvente de infecție, în ultimele patru săptămâni.

Critici aduse proiectului

Experta în sănătate al liberalilor germani (FDP), Christine Aschenberg-Dugnus, consideră testul general obligatoriu la intrarea în țară ca fiind disproporționat. „E o mare diferență dacă provii dintr-o zonă cu incidență ridicată, sau dintr-o țară cu o incidență scăzută”, a spus ea. FDP mai critică faptul că guvernul repetă greșelile de anul trecut, aplicând măsuri și restricții pentru călătorii care se întorc acasă, „doar când vacanțele de vară sunt în toi”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro