Comercianții de pe litoralul bulgăresc se plâng că turiștii sunt săraci
În pofida dublării numărului de turiști din această vară pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, nu toți cei care își câștigă pâinea din turism sunt mulțumiți. Comercianții din stațiunile de pe litoralul bulgăresc sunt nemulțumiți de absența turiștilor bogați din Rusia, Marea Britanie, Franța, țările scandinave și alte țări occidentale, potrivit bulgarilor de la SEGA.
„Situația este foarte proastă, în mod special pentru magazinul meu. Eu vând încălțăminte produsă special pentru turiștii ruși, dar aceștia lipsesc. În locul lor au venit românii, care nu cumpără nimic. Există și tineri care nu fac deloc cumpărături, merg doar prin localuri”, s-a plâns un comerciant din Sunny Beach pentru postul public de radio de la Sofia. „Există turiști, dar nu au mulți bani. Comerțul nu merge bine. Nu știm cum ne vom plăti chiriile și costurile de cazare”, a spus un alt vânzător. În afară de români, stațiunea este plină de polonezi, ucraineni și moldoveni. Și, desigur, bulgari. Este de remarcat și prezența puternică a turiștilor romi – în principal cei care lucrează în străinătate și s-au întors în Bulgaria pentru vacanța de vară.
Spre deosebire de anul trecut, hotelurile din cea mai mare stațiune din partea de sud a litoralului Mării Negre sunt 100% pline. Hotelierii sunt însă nemulțumiți de invazia mașinilor. Fiecare parchează pe unde găsește – în parcuri, pe alei, în parcări neamenajate. Există locuri libere numai în zonele cu plată. Este criticată și curățenia din stațiune. „Sunny Beach are nevoie de parcări tampon și în acest sezon acest lucru a devenit deosebit de evident”, a declarat Zlatko Dimitrov, director executiv al Sunny Beach AD, societatea care administrează infrastructura. „Aceasta este o mare încercare pentru noi, care va continua și în următorii ani. Cu ochiul liber se vede că infrastructura este sufocantă. Hotelurile nu sunt pregătite pentru acest tip de turiști”, a spus Dimitrov.
Datorită măsurilor restrictive de călătorie din cauza coronavirusului, acces pe litoralul bulgăresc al Mării Negre au în principal turiștii din țările vecine, care sosesc în Bulgaria cu propriul transport. Potrivit hotelierilor, comercianților și concesionarilor de pe plaje, totuși, statul ar fi trebuit să aibă o publicitate turistică mai intensă și stimulente către piețe mai solvabile.
Turiștii sunt și ei nemulțumiți: „Este o nebunie. Este mult zgomot, plajele sunt aglomerate, nu sunt umbrele”, spun turiștii. „În luna august au fost mereu mulți oameni. Să nu uităm că, datorită respectării distanței, a trebuit să reducem umbrelele și din această cauză numărul lor a scăzut cu 25-30%”, amintește un concesionar de pe plaja din Sunny Beach.
Doar proprietarii de restaurante se bucură acum de un sezon bun. „Așteptam alți turiști, dar nu ne plângem. Problema este că sezonul a început târziu și nu se știe cât va dura”, a spus proprietarul unui bar.
Statistică
Peste 2,5 milioane de turiști au ales să își petreacă vacanța în Bulgaria de la începutul sezonului estival, conform datelor oferite de Sistemului de Informații Turistice. Cea mai mare parte dintre aceștia sunt cetățeni bulgari – aproape 1.700.000. Turiștii străini de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre sunt aproape 890.000, cei mai mulți fiind din România, Polonia, Republica Cehă, Germania și Ucraina. (Rador)