Talibanii susțin că au capturat Kandahar, al doilea oraș ca mărime din Afganistan / Mitch McConnell: Politica „periculoasă” a lui Biden duce Afganistanul la „dezastru”
Talibanii au susținut în noaptea de joi până vineri că au luat Kandahar, al doilea oraș ca mărime din Afganistan, care va lăsa doar capitala Kabul și alte câteva teritorii sub controlul guvernului afgan, potrivit AFP.
„Kandahar este luat complet. Mujahedinii au ajuns în Piața Mucenicilor din oraș”, a scris pe Twitter un purtător de cuvânt pe un cont oficial taliban. Un rezident a confirmat AFP că forțele guvernamentale s-au retras aparent pe poziții în afara orașului.
Mitch McConnell: Politica „periculoasă” a lui Biden duce Afganistanul la „dezastru”
Liderul republicanilor din Senatul Statelor Unite, Mitch McConnell, a atacat joi politica „periculoasă” din Afganistan a președintelui democrat Joe Biden după anunțul trimiterii a mii de soldați la Kabul pentru a evacua diplomați sau cetățeni în fața avansului rapid al talibanilor, potrivit AFP.
„Afganistanul se îndreaptă spre un dezastru imens, previzibil și prevenibil. Și încercările suprarealiste ale administrației de a apăra politicile periculoase ale președintelui Biden sunt de-a dreptul umilitoare”, a tunat veteranul Senatului într-o declarație.
UE îi ameninţă pe talibani cu izolarea pe plan internaţional
Uniunea Europeană i-a ameninţat joi pe talibani că vor fi izolaţi pe plan internaţional dacă vor prelua puterea cu forţa în Afganistan şi le-a cerut acestora să reia discuţiile de fond cu autorităţile de la Kabul şi să pună capăt imediat violenţelor, informează AFP.
„Dacă iau puterea cu forţa şi vor restabili un emirat islamic, talibanii nu vor fi recunoscuţi (din punct de vedere diplomatic), vor fi izolaţi, lipsiţi de sprijin internaţional şi cu perspectiva unui conflict permanent şi a unei instabilităţi prelungite în Afganistan, a avertizat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Talibanii au cucerit joi al treilea oraş ca importanţă din Afganistan, Herat, într-o ofensivă susţinută, accelerată de plecarea trupelor străine aflate sub conducerea SUA, după 20 de ani de prezenţă. Aceasta reprezintă o etapă importantă în avansul lor după capturarea oraşului Ghazni, situat la 150 km sud-vest de Kabul, periculos de aproape de capitală. Guvernul de la Kabul a pierdut în acest moment controlul asupra majorităţii teritoriilor din nordul, sudul şi vestul ţării.