Sari direct la conținut

Suedia va transfera polițiști în Stockholm pentru a încerca să combată valul de infracționalitate violentă

HotNews.ro
Scena crima Suedia, Foto: Jeppe Gustaffson / Alamy / Profimedia Images
Scena crima Suedia, Foto: Jeppe Gustaffson / Alamy / Profimedia Images

Suedia va transfera ofițeri de poliție în capitala sa Stockholm, un oraș puternic afectat de crima organizată, pentru a ajuta la soluționarea investigațiilor în curs și combaterea clanurilor violente, anunță Euractiv.

Deși nu este prima măsură de acest gen, transferul va reprezenta cea mai mare realocare de forțe și resurse de până acum înspre capitala suedeză.

Începând cu data de 17 ianuarie, 180 de polițiști, tehnicieni, detectivi și analiști vor fi transferați în Stockholm pentru o perioadă de 6 luni.

Capitala Stockholm și regiunile învecinate se confruntă de ani de zile cu un val de infracționalitate violentă ce adesea s-a soldat cu împușcături mortale.

„Scopul pe termen lung este să reducem numărul de zone vulnerabile și clanurile organizate din această regiune”, a declarat Mats Löfving, șeful poliției regionale din Stockholm.

Val de infracționalitate violentă în Suedia

Mai devreme în cursul acestui an și alte centre urbane importante din Suedia au primit întăriri, printre acestea numărându-se și Malmö care a înregistrat 3 împușcături mortale în decurs de o singură săptămână.

Suedia a fost șocată în luna octombrie a acestui an de împușcarea mortală a unuia dintre cei mai populari artiști ai săi, raperul Einar, într-un cartier rezidențial din Stockholm.

Anul trecut, uciderea în luna august a unei fetițe de 12 ani în apropierea capitalei suedeze a declanșat un val de emoție în întreaga țară, reaprinzând dezbaterea despre integrarea migranților.

Deși politicienii promit măsuri după fiecare crimă, poliția suedeză se declară copleșită de valul infracțional asociat cu clanurile violente.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro