Sari direct la conținut

Viktor Orban îşi exprimă solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Viktor Orban, Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, şi-a exprimat luni solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, cu care a avut o convorbire telefonică, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.

„Premierul (Orban) a discutat astăzi cu preşedintele Tokaev şi şi-a exprimat solidaritatea şi condoleanţele pentru numeroşii, numeroşii morţi, şi desigur le-am oferit ajutorul nostru”, a spus şeful diplomaţiei de la Budapesta, într-o înregistrare video, potrivit Agerpres.

Tokaev a dat vineri ordin trupelor de securitate să tragă fără somaţie în demonstranţii din Kazahstan, pe care i-a numit „terorişti”.

Revoltele fără precedent din fosta republică sovietică din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, s-au soldat cu peste 164 de morţi, conform unui anunţ făcut duminică seară de ministerul kazah al informaţiilor.

Bilanţul a fost ulterior retras şi revizuit la 26 de decese în rândul manifestanţilor şi 16 în cel al forţelor de ordine.

Tokaev a cerut miercurea trecută sprijinul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia şi aliaţii săi – Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. OTSC a desfăşurat în Kazahstan mii de militari, în special ruşi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat luni victoria în apărarea Kazahstanului în faţa a ceea ce a numit o revoltă teroristă susţinută din străinătate.

Citește despre revoltele din Kazahstan:

Citește și: Donald Trump își anunță „susținerea deplină” pentru Viktor Orban: „E un mare lider, respectat de toți”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro