Americanii vor putea alege genul „X” pe pașapoarte de luna viitoare
Americanii vor putea să aleagă un X în dreptul genului pentru cererile de pașaport începând din data de 11 aprilie, a anunțat joi departamentul de stat american, citat de Reuters.
Anunțul vine în contextul în care administrația Biden a marcat o zi a „Vizibilității Persoanelor Transgender”, aceasta anunțând în luna iunie a anului trecut că americanii își vor putea alege genul pe cererile depuse fără a fi nevoiți să depună și acte medicale care să le ateste condiția.
În luna octombrie a anului trecut Departamentul de Stat de la Washington a eliberat primul pașaport cu genul „X”, destinat persoanelor care nu se identifică nici cu sexul masculin, nici cu cel feminin.
„Începând cu 11 aprilie, cetățenii Statelor Unite vor putea alege un X ca marker al genului pe cererea de pașaport iar opțiunea va deveni disponibilă pentru toate formele de documente începând de anul viitor”, a anunțat secretarul de stat Antony Blinken.
Modificarea face parte dintr-o serie de măsuri anunțate de administrația Biden la o zi după ce guvernatorii republicani din Oklahoma și Arizona au promulgat legi care interzic sportivilor transgender să participe la competiții pentru femei în timpul școlii.
Dezbateri privind persoanele transgender în Statele Unite
Mai multe state americane au adoptat proiecte legislative similare recent, preconizându-se că subiectul va fi unul puternic dezbătut la alegerile parțiale (midterms) pentru Congres ce vor avea loc în luna decembrie a acestui an.
„Administrația condamnă din nou proliferarea unor atacuri legislative periculoase împotriva persoanelor transgender care au fost introduse și adoptate de legislative statale din jurul țării”, a declarat Casa Albă într-un comunicat remis presei.
Pachetul de măsuri adoptate de administrația democrată a președintelui Joe Biden vizează facilitarea călătoriilor pentru copiii transgender și familiile lor, îmbunătățirea accesului la servicii și ajutoare federale și promovarea unei mai mari inclusivități pentru acestea.
„Fiecare american merită libertatea de a fi el însuși. Însă mult prea mulți americani transgender încă se confruntă cu bariere sistemice, discriminare și acte de violență”, mai spune Casa Albă.
Cel puțin alte unsprezece țări, printre care Canada, Germania și Argentina, dar și India sau Pakistan, oferă opțiunea „X” sau „altul” în pașapoarte, potrivit organizației Employers Network for Equality and Inclusion, cu sediul la Londra.
Curtea Supremă a Marii Britanii a respins în luna decembrie a anului trecut introducerea genului „X” pe actele de identitate remise de această țară.