Sari direct la conținut

Cazul unei fete care a fost incendiată în India stârnește furie. Motivul halucinant pentru gestul extrem

HotNews.ro
Polițistă din India, Foto: Dreamstime.com
Polițistă din India, Foto: Dreamstime.com

Poliția indiană a desemnat marți o unitate specială pentru a investiga moartea unei fete care a declarat că un bărbat i-a dat foc după ce i-a refuzat cererea în căsătorie, un caz care a provocat furie în societate într-o țară în care violența împotriva femeilor este foarte răspândită, notează Reuters.

Grupuri hinduse de extremă dreaptă au cerut moartea acuzatului, un bărbat musulman care, potrivit poliției, locuia în aceeași localitate cu victima, o hindusă, în districtul Dumka din statul estic Jharkhand.

Poliția a declarat că bărbatul a turnat kerosen pe victimă, pe nume Ankita, prin fereastra casei sale, în timp ce aceasta dormea, și i-a dat foc în urmă cu o săptămână.

Duminică, fata a murit la spital din cauza arsurilor grave suferite.

„Doi ofițeri au fost detașați în oraș și vor lucra împreună cu șeful poliției districtuale în cadrul anchetei”, a declarat Amol V. Homkar, un purtător de cuvânt al poliției din Jharkhand, adăugând că acuzatul și un complice au fost arestați.

Proteste în stradă

Organizația de dreapta Vishva Hindu Parishad a anunțat că majoritatea comunității hinduse va ieși în stradă în semn de protest dacă nu vor fi luate măsuri adecvate.

„După cruzimea aplicată Ankitei, moartea ei a făcut ca fiecare indian să își plece capul de rușine”, a declarat pe Twitter Rahul Gandhi, lider al principalului partid de opoziție.

„Astăzi, există o nevoie stringentă de a crea un mediu sigur pentru femeile din țară”, a adăugat acesta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro