Sari direct la conținut

Prețul record al zahărului îi lasă pe producătorii de dulciuri cu un gust amar

HotNews.ro
Ciocolată neagră, Foto: Dreamstime.com
Ciocolată neagră, Foto: Dreamstime.com

Preţul record al zahărului în UE, de aproape trei ori mai ridicat decât nivelul înregistrat în urmă cu un an, din cauza condiţiilor meteo extreme şi a creşterii costurilor cu energia, forţează cofetarii să ia în considerare reducerea producţiei, scrie agenția Reuters, citată de Agerpres.

Preţul record al acestui produs folosit pe scară largă este o nouă provocare pentru Bruxelles, care încearcă să ţină sub control inflaţia şi scăderea costului vieţii.

Experţii din industrie şi dealerii spun că preţurile spot pentru zahăr alb rafinat pe continent se tranzacţionează la aproximativ 1.050 euro pe tonă – cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. Pe plan global, preţurile sunt la aproximativ jumătate faţă de acest nivel.

„Suntem într-o criză a pieţei zahărului”, a afirmat pentru Reuters Muriel Korter, director general al Asociaţiei Cofetarilor din Uniunea Europeană (CAOBISCO).

„Ne temem că firmele noastre, şi în special IMM-urile, s-ar putea confrunta în curând cu o alegere dificilă: dacă vor opri sau nu temporar producţia ori dacă vor reduce iarna aceasta producţia”, a adăugat Korter.

Producţia de zahăr este printre industriile cu cel mai mare consum de energie şi este în special dependentă de gaze, în UE, în condiţiile în care preţurile gazelor au crescut semnificativ, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ce spun producătorii de zahăr și dulciuri

Cei mai mari producători de zahăr din Franţa, Tereos şi Cristal Union, merg mai departe cu planurile privind producţia din 2022, înaintea posibilei impuneri de restricţii de către Guvern în această iarnă, dacă deficitul de gaze se înrăutăţeşte.

Grupul german Suedzucker a raportat o creştere de aproape 80% a câştigurilor trimestriale, după ce a transferat asupra clienţilor costurile mai ridicate cu zahărul, deşi performanţa va depinde de aprovizionarea cu energie.

„Preţurile la zahăr în UE sunt la cel mai ridicat nivel, fabricile folosesc gaze naturale şi vedeţi la ce preţuri s-a ajuns”, a apreciat Julian Price, consultant la julianprice.com.

Asociaţia Cofetarilor Germani, BDSI, a declarat pentru Reuters că Germania, cel mai mare producător de dulciuri şi gustări din UE, este în pericol să-şi piardă competitivitatea chiar faţă de alte state europene, nu numai faţă de cele din afara blocului comunitar.

În sezonul octombrie 2022 – septembrie 2023, Comisia Europeană se aşteaptă ca producţia de zahăr să scadă cu 6,9%, la 15,5 milioane de tone, în timp ce consumul de zahăr ar urma să se situeze la aproximativ 16,6 milioane de tone.

UE, al treilea producător mondial de zahăr, a înregistrat în ultimii ani o diminuare a producţiei, în condiţiile în care preţurile scăzute au descurajat însămânţările, iar seceta şi un virus au afectat culturile.

FOTO Articol: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro