Măsură rară a Fundației Nobel, care repudiază al doilea cel mai mare partid din Suedia
Într-o mutare rară pentru o organizație altfel apolitică, Comitetul Nobel a anunțat marți că Democrații Suedezi, al doilea partid ca număr de mandate în parlamentul de la Stockholm, nu sunt bineveniți la banchetul Nobel, relatează Reuters.
Laureații de anul acesta, printre care se numără fostul președinte al Rezervei Federale americane Ben Bernake și scriitoarea franceză Annie Ernaux, vor fi onorați alături de o serie de demnitari la un banchet somptuos ce urmează să fie organizat în capitala suedeză pe 10 decembrie.
Liderii partidelor politice suedeze sunt în mod tradițional invitați la banchet, cel de anul acesta urmând să celebreze și laureații din ultimii doi ani în contextul în care ceremonia a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19.
Însă Fundația Nobel i-a repudiat în mod repetat pe controversații Democrați Suedezi și și-a menținut poziția și anul acesta.
„Premiul Nobel este bazat pe respectul față de știință, cultură, umanism și internaționalism”, afirmă Fundația Nobel într-un comunicat publicat pe site-ul său.
„Acest respect este de asemenea baza pentru realizările care sunt celebrate și scoase în evidență când laureații Premiului Nobel și invitații din întreaga lume sunt invitați la ceremonia de înmânare a Premiilor Nobel și la banchetul din data de 10 decembrie”, adaugă comunicatul Fundației Nobel.
O investigație internă comandată de conducerea actuală a Democraților Suedezi a arătat că 18 dintre cei 22 de membri care au fondat partidul în 1988 au aparținut unei grupări de supremațiști albi numită „Păstrați Suedia Suedeză”. În jur de 10 din aceștia au avut de asemenea legături cu organizații fasciste sau neo-naziste.
De ce sunt atât de controversați Democrații Suedezi
Democrații suedezi au obținut 20,5% din voturile exprimate la alegerile parlamentare din luna septembrie, făcând parte din coaliția de centru-dreapta a guvernului format de premierul Ulf Kristersson, fără a avea însă portofolii în executivul de la Stockholm.
Colaborarea noului guvern cu Democrații Suedezi a provocat indignare în rândul opoziției, toate partidele din Suedia refuzând anterior să colaboreze cu partidul considerat ca făcând parte din extrema dreaptă a spectrului politic.
Fundația Nobel nu i-a invitat anul acesta la banchetul de decernare a premiilor nici pe ambasadorii Rusiei și a Belarusului.
„Fundația Nobel invită ambasadorii aflați în Suedia dar, având în vedere invadarea Ucrainei de către Rusia, Fundația a ales să nu invite ambasadorii Rusiei și Belarusului la ceremonia de decernare a Premiilor Nobel ce va avea loc la Stockholm”, a explicat aceasta în comunicatul publicat marți.
FOTO articol: Dreamstime.com.