Sari direct la conținut

Brexit: două treimi dintre britanici sunt pentru un nou referendum

HotNews.ro
protest anti-Brexit, Foto: Profimedia
protest anti-Brexit, Foto: Profimedia

Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul „The Independent”, 54% dintre respondenți, față de 46% anul trecut, consideră că părăsirea UE a fost o decizie proastă.

O despărţire greu de digerat. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în urmă cu doi ani. Britanicii au sperat că Brexitul va permite economiei lor să prospere și autorităților lor să le controleze mai bine granițele. Mulți dintre ei par foarte dezamăgiți de rezultat, până la punctul de a cere un referendum pentru revenirea în UE.

Potrivit unui sondaj Savanta realizat pentru cotidianul „The Independent”, 65% dintre britanici ar cere un nou vot pentru a inversa Brexitul. O cifră în progresie clară, deoarece același sondaj fusese efectuat anul trecut, în aceeași perioadă, iar puțin mai mult de jumătate (55%) dintre cei chestionați își doreau deja un nou referendum.

În detaliu, se observă că unii britanici doresc un vot destul de repede, în timp ce alții sunt gata să mai aștepte puțin. Astfel, 22% dintre respondenți solicită un referendum în următorii cinci ani, 24% în șase-zece ani și doar 4% îl preconizează în douăzeci de ani.

Prin comparație, ponderea britanicilor care refuză un nou referendum Brexit a scăzut de la 32% la 24% într-un an.

De asemenea, tot potrivit acestui sondaj, 54% dintre britanici cred că Brexitul a fost o decizie proastă. O cifră tot în creștere de când, anul trecut, 46% dintre respondenți împărtășeau această opinie.

În timp ce majoritatea britanicilor intervievați consideră că Brexitul este parțial vinovat pentru deteriorarea economiei lor, mulți cred, de asemenea, că acesta a pătat imaginea Marii Britanii la nivel internațional. Acest lucru se aplică în special comerțului.

La sfârșitul lunii decembrie, Camera de Comerț britanică i-a cerut prim-ministrului Rishi Sunak și guvernului său să-și revizuiască acordul cu Europa, încheiat în timpul mandatului lui Boris Johnson, pentru a îmbunătăți schimburile comerciale, citează Le Point și Rador.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro