Sari direct la conținut

Avioane private interzise: Cum vor ecologiștii francezi să-i „readucă pe cei bogați cu picioarele pe pământ”

HotNews.ro
Zbor charter, Foto: Jan Treger / Alamy / Profimedia Images
Zbor charter, Foto: Jan Treger / Alamy / Profimedia Images

Interzicerea avioanelor private, pe care deputații ecologiști francezi o vor apăra în Parlament pe 6 aprilie, are ca scop „readucerea bogaților pe pământ”, făcându-i să contribuie la tranziția ecologică, a susținut joi deputatul Julien Bayou, potrivit AFP.

„Este măsura care penalizează cel mai puțin oamenii, dar care produce efectul maxim pentru climă și atmosferă”, a argumentat ecologistul, care va prezenta un proiect de lege împreună cu colega sa Christine Arrighi, în cadrul unei conferințe de presă.

Cei doi aleși au enumerat „cifrele uluitoare” ale impactului avioanelor private, cu care, pentru fiecare pasager, „o călătorie poluează de zece ori mai mult decât un avion de linie”. „Avem oameni care zboară vara de la Cannes la Nisa pentru a evita ambuteiajele de pe coastă”, a spus Arrighi.

„Deci este vorba de fapt de a-i readuce pe cei bogați cu picioarele pe pământ și de a-i face să consimtă la efortul general” al tranziției ecologice, a declarat Julien Bayou, estimând că deputații majoritari ar fi gata să voteze textul său pentru „a da un alt semnal decât duritatea cu cei slabi” după reforma asigurărilor de șomaj și a pensiilor.

Interdicția s-ar aplica „serviciilor de transport aerian neprogramate de pasageri care nu sunt exploatate pe bază comercială”, precum și serviciilor publice de transport aerian neprogramate „cu mai puțin de 60 de pasageri”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro