Sari direct la conținut

Traficul de migranţi prin Mediterana Centrală s-a triplat în primul trimestru

HotNews.ro
Migranţi salvați în Mediterana, Foto: LouiseMichel/DAPRESS / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Migranţi salvați în Mediterana, Foto: LouiseMichel/DAPRESS / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Numărul migranţilor interceptaţi pe ruta către Uniunea Europeană prin Mediterana Centrală s-a triplat în primul trimestru din 2023 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat joi Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex).

Ruta care trece prin apele din sudul Italiei este în prezent cea mai tranzitată către UE, iar între ianuarie şi martie 2023 au fost reţinute pe acest traseu aproape 28.000 de persoane, de trei ori mai multe decât în 2022, potrivit unui raport publicat joi, relatează agențiile EFE și Agerpres.

Potrivit datelor agenţiei, „grupările de crimă organizată au profitat de clima mai bună şi de volatilitatea politică din unele ţări de origine pentru a încerca să treacă în mod clandestin cât mai mulţi migranţi prin Mediterana Centrală din Tunisia şi Libia”.

Frontex avertizează că numai în luna martie s-au produs 13.200 de interceptări din cele 28.000 înregistrate în tot trimestrul, ceea ce indică faptul că activitatea migratorie în regiunea centrală a Mediteranei este în creştere.

Ţările de origine ale persoanelor reţinute sunt, în ordine numerică descrescătoare, Coasta de Fildeş, Guineea şi Pakistan.

Pe de altă parte, Frontex detaliază în raportul său că în primul trimestru al acestui an au existat cu 26% mai multe tentative de intrare ilegală în UE, cu 54.000 de cazuri în total, faţă de aproximativ 43.000 în aceeaşi perioadă din 2022.

Ruta Mediteranei centrale a reprezentat mai mult de jumătate din totalul trecerilor ilegale de frontieră spre UE, iar ruta Balcanilor de Vest, care a fost a doua cea mai aglomerată şi scena a circa 6.200 de interceptări, a înregistrat cu 22% mai puţin trafic decât anul trecut.

În total, în martie au fost interceptaţi cu 60% mai mulţi migranţi şi refugiaţi decât în aceeaşi lună a anului trecut.

Guvernul de la Roma a decretat marţi starea de urgenţă în Italia, după sosirea a peste 3.000 de migranţi în ultimele trei zile şi prezenţa altor aproximativ 1.200 de persoane pe două ambaracţiuni care se îndreptau spre coasta italiană, escortate de paza de coastă din această ţară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro